Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O zi din viaţa unui oligarh rus: „Ah, nu v-am zis că soţia mea a fost Miss World?” / „Impozitele sunt o găselniţă a americanilor”

Publicat in Adevarul, vineri 20 septembrie 2013 ·

„Îmi pare rău că nu e toată lumea bogată în ţara noastră”, îi mărturiseşte Serghei Veremeenko între două pahare de votcă, o partidă de vânătoare şi alta de saună unui jurnalist pe care l-a primit pe domeniile sale. Un apropiat al lui Putin, dar cunoscut şi ca având legături cu mafia rusească, Veremeeko are o avere estimată la câteva miliarde de dolari - ca în cazul oricărui oligarh autentic, nimeni nu ştie exact câţi bani are sau cum i-a făcut.

Serghei Veremeenko le-a permis jurnaliştilor VICE să pătrundă, pentru o zi, în lumea sa. Totul a început cu un drum cu elicopterul către domeniile sale. La un moment dat, când farmecul pădurilor acoperite de zăpadă a pierit în ochii jurnalistului american, el l-a întrebat pe pilot: „Mai avem mult până ajungem la pământurile lui Serghei?” „Suntem de ceva vreme peste aceastea”, a fost răspunsul.

Pe scurt, Veremeenko deţine o bună bucată din nordul Rusiei. Pentru a fi demn de titulatura de oligarh, Serghei Veremeenko şi-a obţinut averea în acea perioadă ceţoasă a anilor 90, când privatizările din Rusia i-au transformat pe oamenii de afaceri cu suficient spirit antreprenorial în miliardari în dolari şi, odată cu asta, în unii dintre cei mai puternici oameni din lume. O perioadă de care Veremeenko pare să-şi amintească cu drag.

„Impozitele sunt o găselniţă a americanilor. Înainte să vină Putin la putere, nimeni nu plătea taxe”, îi spune el jurnalistului spre seară, după ce se relaxase şi devenise mult mai vorbăreţ decât dimineaţa.

O zi din viaţa unui oligarh rus

Vizita a început cu un prânz la care a participat şi soţia în vârstă de 26 de ani a miliardarului. „Ah, nu v-am zis că a fost Mrs. World în 2006?”, întreabă miliardarul. „Mrs. World” este o competiţie de frumuseţe la care pot participa numai modele căsătorite.

„A fost o întreagă nebunie, toată lum

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fostul ministru al justiţiei din Republica Moldova, pus sub acuzare la Paris. Suspiciuni de corupţie în cadrul Interpol

Adevarul acum 17 minute
Vitalie Pîrlog, fostul ministru al justiţiei din Republica Moldova, a fost extrădat şi pus sub acuzare vineri în Franţa. El este suspectat că a şters notificări roşii ale Interpol pentru ca fugari daţi în urmărire să poată scăpa de justiţie.

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum o ora
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 29 minute
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum o ora
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Meta refuză să semneze codul AI al UE: ”O exagerare care va sufoca inovaţia”

News.ro acum 51 minute
Meta Platforms a anunţat că nu va semna noul cod de bune practici pentru inteligenţa artificială propus de Uniunea Europeană, acuzând Bruxellesul de o abordare excesivă care ar putea frâna dezvoltarea companiilor din domeniu, transmite CNBC. Decizia

„Chiar vorbesc și limba”. Dominic Fritz explică prezența sa în delegația oficială a lui Nicușor Dan, la vizita de stat din Germania

Adevarul acum 42 minute
Dominic Fritz, președintele USR, a făcut precizări vineri seară, 18 iulie, privind motivele vizitei sale în Germania alături de preşedintele Nicuşor Dan.

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum o ora
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 12 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

SuperLiga: Universitatea Craiova, al doilea meci consecutiv cu trei goluri marcate. Victorie cu FC Argeș

HotNews acum 10 ore
Universitatea Craiova s-a impus în fața formației FC Argeș, scor 3-1, într-un meci disputat vineri, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a doua din SuperLiga. Gruparea din Bănie a reușit să treacă peste problemele din prima rundă, când a condus cu

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 10 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Vremea

București
acum

21°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

20°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

22°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

19°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°