Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Banii noştri, profitul lor

Publicat in Vrancea Media, vineri 20 septembrie 2013 ·

Două proiecte importante pe banii noştri circulă prin ”aerul” politicii mioritice. Cică se vor aplica începând cu anul viitor. E vorba de bani mulţi şi de câţiva profitori, aşa cum ne-am obişnuit. Cred că nu mai miră pe nimeni că aceste proiecte îl au ca artizan şi beneficiar principal pe atotfăcătorul Vrancei. În primul rând, s-ar pregăti o afacere pe gunoaie, valabilă şi profitabilă până la sfârşitul omenirii. Modelul este unul de succes pe malurile Milcovului: falimentarea unei unităţi publice în favoarea unei societăţi private (din colţul amintirilor – SC Drumuri şi Poduri-SC MaviBeton). Aşa că, pe lista neagră a falimentului ar urma să fie înscrisă SC CUP Salubritate. Această firmă publică nu ar mai primi contractele de până acum pentru că are un concurent privat puternic, ajutat politic şi financiar. Conform proiectului, de gestionarea problemei gunoaielor din Focşani (şi nu numai) ar urma să nu se mai ocupe societatea publică. O firmă privată, sub oblăduirea lui Marean, a fost identificată drept cea mai potrivită pentru a se ocupa de curăţenia generală a oraşului şi pentru a încasa, evident, banii focşănenilor. Iar CUP Salubritate ar urma să se stingă încet, dar sigur. Se va săpa o nouă groapă în bugetul Focşaniului iar mulţi angajaţi vor ajunge şomeri. În acelaşi timp, firma privată agreată şi sprijinită va prospera şi îşi va extinde aria de acţiune. Dacă-i ordin, cu plăcere! Conform modelului mai sus amintit. În al doilea rând, am aflat că Tabăra Gălăciuc va fi preluată în administrare de Consiliul Judeţean Vrancea. Anunţul a fost făcut public după adunarea tinerilor PSD ce a avut loc în această tabără. Ştim cu toţii că preluarea la CJV înseamnă, în realitate, trecerea sub controlul direct al şefului PSD. Tabăra Gălăciuc, singura funcţională din Vrancea, a beneficiat de ceva investiţii de la bugetul statului, după mulţi ani, în perioada 2006-2011. Ba, mai mu

Articolul in Vrancea Media >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfântul Petru şi Pavel: peste 495.000 de români îşi serbează sâmbătă onomastica

Mediafax acum 4 ore
Potrivit Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor, peste 495.000 de români poate nume sau derivate din Petru şi Pavel. Cei mai mulţi, 127.370, poartă numele Petru, urmaţi de cei cu numele Paul, 78.535, Petre, 51.065, şi Petrică, 33.975, şi Pav

Lovitură uriașă pentru Biden după prestația slabă de la dezbaterea cu Trump. Cele mai mari publicații americane îi cer retragerea din cursa pentru prezidențiale

Ziare.com acum 2 ore
Cele mai mari trei publicații americane îi cer lui Joe Biden să se retragă din cursa prezidențială. NY Times a scris în mod explicit acest lucru. Ulterior, s-au alăturat echipele redacționale ale Wall Street Journal și Washington Post. Publicațiile

Congres USR - Nicuşor Dan: Rămân partenerul USR-ului în misiunea pe care şi-a stabilit-o / Există un singur cuvânt care defineşte opoziţia la această schimbare şi cuvântul ăla se numeşte PSD / Lupta asta durează

News.ro acum o ora
Nicuşor Dan: Rămân partenerul USR-ului în misiunea pe care şi-a stabilit-o / Există un singur cuvânt care defineşte opoziţia la această schimbare şi cuvântul ăla se numeşte PSD / Lupta asta durează

Accident grav pe o șosea din Timiș. Trei morți, doi răniți

Press Alert acum 4 ore
Foto: Arhivă Grav accident de circulație, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe raza localității timișene Tomnatic. Trei persoane au murit, alte două au fost grav rănite. „În urma apelului primit la 112 din data de 29 iunie 2024, la ora 04:42, am fo

Șase medalii pentru elevii români la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori

Ziare.com acum 24 minute
Elevii români au obținut o medalie de aur și cinci de argint la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori, desfășurată în Antalya (Turcia). Conform Ministerului Educației, cei şase medaliați sunt din Iași, București și Constanța. Medalia de a

Congres extraordinar la USR. Formaţiunea îşi desemnează candidatul la prezidenţiale

Mediafax acum 5 ore
Congresul extraordinar al USR de sâmbătă începe la ora 10.00. În cadrul acestui eveniment, delegaţii partidului vor alege candidatul USR la alegerile prezidenţiale şi membrii unui nou Birou Naţional. Congresul va începe cu un discurs al noului preşe

Scandalul „Panama Papers”, la final. Toți inculpații au fost achitați

Ziare.com acum o ora
Cele 28 de persoane acuzate de spălare de bani și evaziune fiscală în dosarul ”Panama Papers” au scăpat de acuzații. Un tribunal a decis achitarea acestora, deoarece acuzațiile ar fi nefondate. Astfel, Judecătoarea Baloisa Marquinez a achitat 28 de

Botoșani Cinci copii la spital, după ce s-au intoxicat cu ciuperci otrăvitoare culese din pădure

Ziua Constanta acum 3 ore
Cinci copii din județul Botoșani au fost transportați de urgență la spital după ce s-au intoxicat cu ciuperci otrăvitoare culese din pădure. „Prezentau dureri abdominale cu vărsături. Li s-au recoltat analize de laborator, tratament și au fost inter

Iran: Un diplomat al liniei dure şi singurul moderat, în turul doi al alegerilor prezidenţiale

Mediafax acum 24 minute
Votul pentru înlocuirea lui Ebrahim Raisi după decesul acestuia într-un accident de elicopter s-a rezumat la o cursă strânsă între singurul moderat dintr-un grup de patru candidaţi şi protejatul liniei dure a liderului suprem, scrie Reuters. Cu pest

Messi nu va juca sâmbătă pentru Argentina în meciul cu Peru

Mediafax acum 41 minute
Cel care a câştigat de opt ori Balonul de Aur s-a accidentat la coapsă în victoria Argentinei cu 1-0 în faţa Chile. Deşi nu a participat la antrenamentul de joi, rapoartele sugerează că Messi ar putea fi apt pentru meciul Argentinei din sferturile d

Vremea

București
acum

32°
sâm.

21°/33°
dum.

21°/35°
lun.

21°/38°
mar.

21°/36°
Iasi
acum

30°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
mar.

19°/28°
Constanta
acum

32°
sâm.

21°/32°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
mar.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
sâm.

18°/29°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

19°/22°
Timisoara
acum

30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

22°/35°
mar.

16°/25°