Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antonescu are dubii în privinţa susţinerii sale ca şi candidat USL la Preşedinţie

Publicat in Adevarul, vineri 20 septembrie 2013 ·

Co-preşedintele USL, Crin Antonescu, a declarat vineri că pentru PSD nu este clar cine este prezidenţiabilul alianţei, precizând că nu va accepta să fie candidat din partea USL sub orice formă, ci doar dacă se respectă anumite valori. „Lămuririle care trebuiau clarificate în public erau că asupra mea nu se pot face presiuni de la Cluj, Craiova, din alte părţi. Că nu-mi doresc să fiu sub orice formă candidat al USL-ului dacă nu se respectă nişte valori şi un program. PNL a spus că face USL şi l-a făcut. PNL a spus că face şi suţine un Guvern condus de Victor Ponta, şi le-a făcut. La PSD am văzut că nu este clar“, a afirmat Antonescu, după şedinţa Biroului Permanent Naţional, făcând referire la candidatura sa la Preşedinţie.

Liderul liberalilor a mai precizat că nu-l deranjează discuţiile din interiorului PSD, ci ceea ce se transmite public. „Este un lucru absolut normal ca în interiorul unui partid să se discute, nu mă deranjează, se discută şi în PNL, problema este ce mesaje se dau pentru opinia publică. În momentul în care se dă că Antonescu este la mâna noastră. Acest lucru nu este acceptabil“, a mai adugat Antonescu.

Roşia Montană, motiv de dispută

În 9 septembrie, cu doar o oră înainte ca Parlamentul să decidă constitutirea Comisiei speciale care să dezbată proiectul Roşia Montană, Antonescu a ieşit public şi a declarat că PNL nu va susţine acest proiect. La scurt timp, premierul a decis că o astfel de comisie nu-şi mai are rostul şi a cerut Parlamentului să respingă proiectul, motivându-şi solicitarea prin faptul că doi lideri importanţi, Crin Antonescu şi Vasile Blaga, s-au exprimat deja în defavoarea proiectului. Din acel moment a început un tăvălug de declaraţii în contradictoriu între Ponta şi Antonescu.

În prima instanţă, declaraţia lui Antonescu nu i-a picat bine premierului. Ponta a subliniat că în ult

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Traian Băsescu, despre „coaliție”: „O fantomă a răului politic suprem”

Libertatea acum 3 ore
Fostul președinte Traian Băsescu a lansat luni după-amiază un atac dur la adresa „coaliției”, pe care o numește „o instituție bizară” și „o fantomă a răului politic suprem”.

Culisele ședinței PSD în care Marcel Ciolacu a anunțat că demisionează / Cine preia șefia partidului și la ce nu s-au înțeles liderii

HotNews acum 6 ore
Liderii social-democrați s-au întâlnit, luni seară, la Vila Lac din Capitală, pentru o ședință în care Marcel Ciolacu a anunțat că își va da demisia de la șefia partidului. Funcția lui urmează să fie preluată de unul dintre prim-vicepreședinți, spun

VIDEO Primul mesaj al lui Călin Georgescu, după prezidențiale: „Îl felicit pe George Simion” / „Mă rog și pentru Nicușor Dan”

HotNews acum 12 ore
Călin Georgescu a transmis luni primul mesaj după pierderea alegerilor prezidenţiale de către George Simion, în care l-a felicitat pe liderul AUR, despre care a spus că „a luptat și mă rog să continue să o facă cu onoare, cu hotărâre și cu energie,

Trump i-a informat pe liderii europeni despre discuția cu Putin: Vom continua să sprijinim Ucraina

Mediafax acum 6 ore
Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, l-a lăudat pe Donald Trump pentru ceea ce numește „eforturile sale neobosite” de a obține un armistițiu, potrivit Sky News. Ea a declarat că a fost informată despre apelul telefonic al președintelui SUA

Rusia și Ucraina vor începe imediat negocierile pentru o încetare a focului, anunță Trump, după discuția „foarte bună” cu Putin

HotNews acum 8 ore
Președintele american Donald Trump anunță că discuția la telefon purtată luni cu omologul rus Vladimir Putin a decurs „foarte bine”, iar Rusia și Ucraina vor începe „imediat” negocierile pentru o încetare a focului, notează The Guardian. Trump a pre

Nicușor Dan a anunțat că l-a sunat Marcel Ciolacu, dar nu i-a răspuns. „O să îl sun înapoi”

HotNews acum 8 ore
Preşedintele ales Nicuşor Dan a declarat luni că a fost sunat de către Marcel Ciolacu, precizând că nu a apucat să-i răspundă, deși își dorește ca social-democraţii să facă parte dintr-un „guvern prooccidental solid”. „M-a sunat Marcel Ciolacu, n-am

Nicușor Dan a vorbit cu secretarul general al Consiliului European. „România va rămâne o voce activă”

Adevarul acum 9 ore
Preşedintele ales, Nicuşor Dan, a discutat luni cu secretarul general al Consiliului Europei, Alain Berset, despre eforturile pentru combaterea dezinformării şi consolidarea securităţii cibernetice în faţa ameninţărilor hibride cu care se confruntă

Trump l-a sunat mai întâi pe Zelenski și apoi pe Putin

HotNews acum 9 ore
Președintele american Donald Trump i-a sunat luni separat pe omologii săi ucrainean și rus, Volodimir Zelenski, respectiv Vladimir Putin, în eforturile sale de a găsi o modalitate de rezolvare a conflictului din Ucraina, scriu EFE și Agerpres. Casa

Jador are dosar penal după ce a fost testat pozitiv la drugtest. INML a confirmat că a condus sub influența drogurilor

Libertatea acum 9 ore
Cântăreţul de manele Jador s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins conducând sub influenţa substanţelor interzise. El a fost testat pozitiv la opiacee, în trafic, iar rezultatul a fost confirmat de Institutul de Medicină Legală.

Papa Leon, invitat de Donald Trump la Casa Albă. Scrisoarea primită de la JD Vance

HotNews acum 10 ore
Papa Leon al XIV-lea l-a primit în audiență luni dimineață la Vatican pe vicepreședintele american JD Vance, care i-a înmânat suveranului pontif o scrisoare din partea președintelui Donald Trump prin care acesta îl invită în vizită la Washington, a

Vremea

București
acum

mar.

9°/23°
mie.

11°/22°
joi

14°/27°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

mar.

8°/22°
mie.

9°/22°
joi

11°/25°
vin.

12°/26°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/22°
mie.

13°/18°
joi

15°/18°
vin.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

mar.

4°/15°
mie.

7°/19°
joi

12°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

mar.

9°/21°
mie.

13°/19°
joi

13°/23°
vin.

13°/22°