Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, a declarat, vineri, că a avut o discuţie cu reprezentanţii Metrorex pe subiectul protestului organizat în Capitală şi a estimat că se va stinge conflictul în urma negocierilor purtate cu Ministerul de Finanţe.
Mănescu a fost întrebată cum va fi rezolvată problema grevei de la metroul bucureştean. "Am discutat cu cei de la Metrorex, cred că am ajuns la un acord, ministerul Finanţelor a fost flexibil în ceea ce priveşte o parte din cererile celor de la Metrorex, eu cred că se va stinge acest conflict. Noi aşa ne dorim, ne dorim să fim alături de cei din sindicate, nu împotriva lor", a declarat ministrul.
Mănescu a precizat că în situaţia în care protestul de la metrou va avea loc se vor gândi “măsuri alternative” de deplasare pentru bucureşteni pentru perioada întreruperii circulaţiei cu metroul, relatează Mediafax.
Angajaţii de la metrou au oprit activitatea marţi dimineaţă, între orele 04.00 şi 06.00.
Citeşte şi Ponta: Firma sindicatului Metrorex intermediază toate activităţile. Asta nu se mai poate
Miercuri, peste 3.000 de sindicalişti au plecat în marş din Piaţa Victoriei, pe traseul Calea Victoriei - Podul Naţiunile Unite - Bulevardul Naţiunile Unite - Bulevardul Libertăţii, până în Piaţa Constituţiei, într-un protest organizat de Federaţia Sindicatelor din Transporturi, Transloc şi Servicii Publice "ATU - România".
Sindicaliştii ameninţă că dacă revendicările lor nu vor fi rezolvate, în 30 septembrie vor opri lucru pe termen nelimitat, atât la metrou, cât şi la RATB.
Sindicaliştii cer modificarea legislaţiei sociale în vigoare şi reclamă imposibilitatea negocierii contractelor colective de munca, fondul de salarii fiind blocat la nivelul anului 2008.