Investitorul miliardar Warren Buffett a numit Fed (Federal Reserve) drept " cel mai mare fond hedge din istorie ", scrie Bloomberg. Potrivit lui Buffett, banca centrală a SUA aduce un câștig statului intre 80 si 90 de miliarde de dolari anual.
Investitorul a adăugat că in situația actuală Fed poate sa vanda active în condiții de siguranță, fără a fi sub presiunea creditorilor. Volumul titlurilor de stat americane în bilanțul Fed de după criza a crescut de mai multe ori și a ajuns la 3.800 miliarde de dolari.
"Eu cred că a venit timpul cand Fed sa aleaga momentul si sa înceapa sa vanda titluri - a declarat Buffett. - În cazul în care conducerea, fie Bernanke sau succesorul său, va fi înțeleapta, si eu cred ca va fi, problema va fi rezolvată. Totusi, acest lucru nu s-a mai facut niciodata la o scara atat de mare. Va fi interesant de urmărit."
La sfârșitul anului 2008, pe fondul unei crize acute în sistemul financiar mondial si american, Fed a redus dobanzile la zero, iar apoi a initiat programul Quantatitative Easing (QE), care a constat in rascumpărarea titlurilor de stat americane. In acest fel Fed spera să normalizarea situația de pe piețele financiare și sa puna creditarea din nou la treaba.
Programul este considerat a fi un succes, cu toate acestea se estimează că ar putea aparea dificultăți serioase deoarece vânzarea celei mai mari parti a activelor poate lovi in cifrele privind inflația, și în al doilea rând, sa majoreze radical dobanzile creditelor din Statele Unite.
Mandatul lui Ben Bernanke ca presedinte al Fed expira in ianuarie 2014.
Fondurile hedge sunt fonduri de investiții cu număr limitat investitori (cel mult 100), adesea numite „vulturi” ai pietei. Aceste fonduri sunt nereglementate și nesupravegheate de autoritatile de supraveghere a pieței de capital pentru că se presupune că cei care investesc în ele sun