Știm deja că la melteanul comun prinde genul de emisiune care expune drama și tristețile existențiale ale semenului său. Se simte mai bine cu el pentru că nu e în situația aia și poate să ducă în continuare o viață liniștită în care nu se spală pe dinți și nu se întreabă de ce alții o fac. Așa că nu e de mirare că, probabil, PRO TV are o persoană angajată să sune oameni la o înmormîntare și să le spună: „Știu că ai trecut printr-o pierdere de nedescris, dar ce-ar fi să îți bați joc de bun-simț și de demnitatea unei tragedii ca să vii la televizor și să vorbești unor necunoscuți despre durerea ta intimă și personală pentru o sută de euro?”.

Și e o persoană foarte convingătoare. Sau sînt românii curve fomiste. Altfel nu îmi explic de ce, spre exemplu, săptămîna trecută, la Măruță pe canapea a aterizat fix bunica copilului omorît de maidanezi. Chiar ea. Eminenta care, în loc să ajute selecția naturală căzînd cu mîinile în buzunare într-o canalizare fără capac cînd era mică, a folosit varianta tristă, lăsînd doi copii mici să se joace pe maidane pustii și pline de cîini. Dar de aici abia începe partea sinistră.

Împreună cu o altă bunică, cunoscută cu titlul de parapsiholoaga Carmen Harra, bunica s-a dus în bălăriile de la locul faptei, să „caute răspunsuri”. Carmen Harra, îmbrăcată ca de obicei în colanți și scurtă, să i se vadă posteriorul de pensionară, machiată prună și cu peruca bună, din păr pubian de oaie, emitea păreri și presupuneri simple, pe care le-ar fi putut emite orice om normal cu patru clase. Însă din gura ei ieșeau nu ca presupuneri, ci ca adevăruri. De parapsiholog. Vedea ea locul de unde l-au tîrît cîinii. Vedea momentul cînd sufletul i-a părăsit corpul. Și clefăia cuvintele cu maximă importanță, arătînd cu degetul în direcția în care își desfășura exercițiul simplu de imaginație. Se fasolea spre cameră dînd ochii peste cap în timp ce