Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pierduţi pe autostradă

Publicat in Formula AS, vineri 20 septembrie 2013 ·

69 de kilometri de autostradă a construit România, în perioada 2007-2011!

Sunt cifre oficiale, citate de un raport riguros şi, deopotrivă, stufos, realizat de Con­si­liul Concurenţei. Raportul nu spune câte tăieri de pangli­că şi inaugurări au fost puse la cale de la înce­perea lucrărilor şi până la darea în exploatare a clasi­celor segmente de 10-15 kilometri - care, de regulă, leagă nimic de nimic -, dar e foarte posibil să fi fost mai mult de 69... Raportul constată, sec, că, în acelaşi interval, 2007-2011, Polonia şi Ungaria au dat în exploatare, fiecare, peste 400 de kilometri de autostra­dă, probabil cu mai puţin festivism decât în România. Cu mai puţin festivism şi, cu siguranţă, mai ieftin decât la noi. Documentul citat arată că, în România, preţul mediu pe kilometru de autostradă construit în zona de şes este de 6,9 milioane euro, de aproape trei ori mai mare faţă de valoarea estimată pentru Bulgaria (2,4 milioane de euro/km) în aceeaşi zonă de relief! Şi, în timp ce plătim sume aberante pentru construcţia de au­to­străzi, avem mai puţini kilometri efectivi în func­ţiune (550) decât Bulgaria (562), la o suprafaţă a ţării aproa­pe dublă faţă de vecinii de la sud de Dunăre. De altfel, din punctul de vedere al densităţii autostră­zilor, Ro­mâ­nia, cu 1,5 km de autostradă la 1.000 de kilometri pă­traţi, se situează cu mult sub media europeană, care este de 35 km per mia de kilometri pătraţi, şi chiar sub media est-europeană, de 12,3 km la 1.000 de kilometri pătraţi.

Raportul Consiliului Concurenţei e plin de cifre şi de grafice: răceala lor suverană spune totul, pagină du­pă pagină, despre bătaia de joc la care este supusă România, de către o mână de politicieni înhăitaţi, dacă nu cu afacerişti serviţi pe linie de partid, atunci cu gi­ganţi mondiali, de tip Bechtel, veniţi să se căpătuiască în ţara noastră. Raportorii Consiliului Concurenţei tre

Articolul in Formula AS >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum o ora
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Guvernul trimite în Parlament proiectul Legii Austerității

Mediafax acum 17 minute
„Proiectul de lege reglementează unele măsuri fiscal-bugetare pentru stabilizarea finanțelor publice, prin limitarea cheltuielilor permanente, pe de o parte, și, pe de altă parte, prin creșterea veniturilor, astfel încât să se poată susține, din fon

Sorin Lucaci ar fi fost demis din funcția de director interimar la Apele Române în urma unui control la Praid

Ziua Constanta acum o ora
Sorin Lucaci, director interimar la Apele Române, a fost demis, vineri, în urma unui control nefinalizat al corpului premierului la Praid. Demiterea din funcție a fost semnată de ministrul Mediului, Diana Buzoianu, scrie Gândul.ro. Demiterea a avut

Atenţionare de călătorie în Ungaria! Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj

Ziua Constanta acum o ora
Atenţionare de călătorie în Ungaria, emisă de MAE. Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t) Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în U

Guvernul Bolojan se întâlnește astăzi pentru primul pachet de „măsuri fiscal-bugetare”

HotNews acum 10 ore
Guvernul Ilie Bolojan se va reuni vineri în ședință pentru a discuta „măsuri fiscal-bugetare”, reuniunea venind după ce premierul a spus joi că reducerea deficitului bugetar excesiv se va face prin trei pachete de măsuri care vor fi adoptate succesi

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 3 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Un profesor a fost arestat preventiv, după ce a agresat sexual două eleve. Abuzurile au avut loc în timpul orelor de meditații

Adevarul acum 31 minute
Un bărbat de 63 de ani, din Cluj-Napoca, profesor de matematică, a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală. El este acuzat că a abuzat două eleve de 14 și 15 ani în timpul orelor de meditații.

UPDATE. Știri Constanța O mașină și o căruță implicate într-un accident tragic în Lipnița. O feță de 11 ani a murit

Ziua Constanta acum 11 minute
Astăzi, 4 iulie 2025 Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Constanța a fost sesizat, prin apel la numărul 112, despre producerea unui accident rutier în localitatea Lipnița, județul Constanța Potrivit reprezentanților SAJ Constanța, în accidentul ru

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum 39 minute
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

UPDATE - Cluj: Tânăr de 18 ani, cercetat pentru tâlhărie, evadat de sub escorta Poliţiei/ A fost găsit în Turda

News.ro acum 48 minute
Un tânăr în vârstă de 18 ani, inculpat pentru tâlhărie, a evadat, vineri după-amiază, de sub escorta Poliţiei, în timp ce era dus la Judecătoria Turda. Reprezentanţi ai mai multor structuri din cadrul Ministerului de Interne au participat la căutări

Vremea

București
acum

36°
vin.

19°/36°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

23°/38°
Iasi
acum

33°
vin.

19°/34°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/35°
lun.

19°/39°
Constanta
acum

32°
vin.

18°/33°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

35°
vin.

17°/35°
sâm.

12°/31°
dum.

17°/33°
lun.

18°/35°
Timisoara
acum

38°
vin.

17°/38°
sâm.

13°/34°
dum.

20°/40°
lun.

20°/36°