Mircea Eliade spunea că nicăieri în lume nu se investeşte atâta pasiune precum în politica din România. O adevărată isterie politică!

Românul trăieşte politica la fel ca un meci de fotbal şi se comportă precum galeriile. Duşmanului nu îi găseşte nicio calitate, totul este privit în negru sau alb, fără nuanţe.

E normal să faci politică, dar există domenii mult mai importante. Şi de care ne lovim zilnic. Iată de exemplu pentru a doua zi consecutiv peste o sută de angajaţi din sistemul sanitar au protestat în faţa Ministerului Sănătăţii, cerând alocarea a minimum şase la sută din PIB pentru Sănătate şi majorarea salariilor. Printre manifestanţi - medici, stomatologi, asistente medicale şi infirmiere.

Da, cunosc replica: dă-i dracului de şpăgari că nu se mai satură, tocmai pe medici să-i plângi, etc. Şi eu în decursul carierei mele am acuzat cu vârf şi îndesat sistemul medical românesc. Nu ştiu de ce, toată viaţa am avut impresia că doctorii sunt nişte oameni cu bani, care nu prea au grija zilei de mâine. Poate pentru că i-am văzut numai în halate cochete, apretate şi cu buzunarele umflate. I-am numit în toate felurile de la infractori în halate albe până la măcelari, poate şi pentru motivul că mama mea a trecut la cele veşnice pe masa de operaţie a unui spital. Cu toate acestea nu pot generaliza.

Există însă medici ca nişte mucenici. Oameni care chiar cred în Hipocrat şi pe care sistemul îi răstigneşte periodic. Şi care au salarii de mizerie. Există şi medici care nu-ţi cer de la obraz bani, care cred în ceea ce fac şi care te-ar lua la bătaie dacă ai încerca să-i mituieşti cu ceva. Din păcate sunt anonimi, cuminţi în destinul lor de jertfernicie în slujba altora.

Pe reputatul chirurg plastician Dan Mircea Enescu l-am cunoscut întâmplător la ziua altui medic de elită şi un manager de excepţie: Radu Bălănescu. Stătea stingher la o masă şi parc