Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Formă de viaţă EXTRATERESTRĂ, descoperită în ATMOSFERA Pământului

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 20 septembrie 2013 ·

Extratereştrii există şi au fost găsiţi în nori, susţine un cercetător. FORMA DE VIATA EXTRATERESTRA

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Sheffield şi de la Universitatea Buckingham susţin că au găsit dovezi în legătură cu organisme microscopice care trăiesc în atmosferă, la 25 de kilometri altitudine, deasupra Marii Britanii.

Cercetătorii au folosit un balon special pentru a aduna probe din stratosferă în timpul recentei ploi de stele a Perseidelor. Au găsit fragmente ale unei alge unicelulare cunoscute sub numele de diatom.

Ei susţin că forma de viaţă a ajuns pe Pământ din spaţiu, cel mai probabil fiind adusă de meteoriţi. Nu este pentru prima oară când organisme de acest fel au fost găsite în atmosferă, unde există numeroase forme de viaţă microscopice.

Mulţi cercetători cred că ditomii găsiţi au ajuns acolo din spaţiu, şi nu cu ajutorul furtunilor sau a altor fenomene naturale terestre.

"O asemenea particulă nu poate fi găsită la o asemenea înălţime. Singura excepţie prin care un organism poate ajunge la o înălţime de 25 de kilometri este o erupţie vulcanică puternică, iar în ultimii trei ani nu s-a produs niciuna capabilă să facă acest lucru", a spus profesorul Milton Wainwright, de la Universitatea din Sheffield.

"Concluzia noastră este că numeroase forme de viaţă ajung pe Pământ din spaţiu, iar viaţa nu este restricţionată la această planetă şi cu siguranţă nu îşi trage originile de aici", a adăugat acesta.

TOP 3 RECOMANDĂRI EVZ.RO: INTERVIURILE 2+1. Orban: Nu este exclus ca PSD să dea afară PNL de la guvernareEXCLUSIV PRINT. Filmul real în cazul morții lui Ionuț Anghel, refăcut cu un poliţist care a fost la faţa locului.Ziua în care nimeni n-a mai amintit de responsabilitatea edilului Sorin Oprescu!Ion Cristoiu: L-aş sfătui pe Ponta să nu mai fie prim-ministru!

TO

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Operaţiunea JUPITER continuă miercuri cu sute de percheziţii şi zeci de mandate de aducere / Prejudiciul estimat în dosare depăşeşte 17 milioane de lei

G4Media acum 33 minute
Poliţiştii şi procurorii fac, miercuri, aproape 400 de percheziţii în întreaga ţară, în cadrul aşa-numitei Operaţiuni JUPITER. 55 de persoane urmează să fie duse la audieri, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articol

Marea Britanie va livra 100.000 de drone Ucrainei până în aprilie 2026

Mediafax acum 48 minute
Guvernul a aprobat luni o revizuire strategică a apărării, care prevede o armată bazată pe tehnologie, pentru a contracara amenințările emergente, inclusiv o posibilă agresiune rusă. Marea Britanie, unul dintre cei mai fermi susținători occidentali

Alarmă globală: China restricţionează exporturile de minerale critice, ameninţând industria auto şi producţia globală

G4Media acum 18 minute
Îngrijorarea privind dominaţia Chinei asupra mineralelor critice a crescut marţi, după ce producătorii auto globali s-au alăturat omologilor americani pentru a avertiza că restricţiile Beijingului asupra exporturilor de aliaje, amestecuri şi magneţi

Adobe lansează Photoshop beta pentru Android

News.ro acum o ora
La patru luni după iPhone, Adobe aduce şi pe Android versiunea beta a aplicaţiei de prelucrare grafică Photoshop. Aplicaţia Photoshop de Android oferă un set similar de funcţii celei pentru desktop. Printre altele, există suport pentru layere şi mas

Tarifele impuse de SUA ar putea pune în pericol siguranţa aeriană, avertizează industria aerospaţială şi companiile

G4Media acum 24 minute
Noi tarife aplicate avioanelor comerciale importate, motoarelor şi pieselor ar putea pune în pericol siguranţa aeriană şi lanţul de aprovizionare sau ar putea genera consecinţe neprevăzute, au avertizat marţi grupurile care reprezintă companiile aer

Noul preşedinte al Coreei de Sud, Lee Jae-myung, şi-a preluat mandatul / Care sunt provocările cu care se va confrunta / Reacţii internaționale după alegerea sa

G4Media acum 42 minute
Coreea de Sud l-a ales pe liberalul Lee Jae-myung în funcţia de preşedinte, pentru a conduce ţara într-o perioadă tumultoasă, care va necesita negocierea tarifelor comerciale cu SUA şi repararea cicatricilor produse de declaraţia şocantă de lege mar

Horoscop pentru miercuri, 04 iunie 2025. Sunt posibile situații conflictuale pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 14 minute
Berbec Se pare că azi muncești cu elan. Fii atent la tot ce se petrece în sfera muncii, întrucât în umbră sunt capcane. Lucrează cu măsură, nu te implica în multe lucruri si selectează cu atenție prioritățile. Sănătatea este destul de încercată, ast

Oficial: Donald Trump va participa la summitul NATO de la Haga din iunie. Confirmarea, făcută de Casa Albă

Mediafax acum 52 minute
Confirmarea participării a fost făcută de secretarul de presă al Casei Albe, Karoline Leavitt, scrie Bloomberg. „Pot confirma că va merge la summitul NATO”, a spus aceasta reporterilor. Anunțul vine în contextul în care Trump vrea ca membrii NATO să

George Simion anunţă că miercuri deputatul S.O.S. România Andrei Guşă se va alătura echipei AUR: Va avea susţinerea mea la viitorul congres pentru o funcţie de vicepreşedinte al partidului

News.ro acum o ora
Preşedintele AUR, George Simion, anunţă, marţi seară, că, ”pe zi ce trece”, mai mulţi profesionişti se alătură partidului. El afirmă că, în cursul zilei de miercuri, deputatul S.O.S România Andrei Guşă se va alătura echipei AUR. ”Doamna avocat Silvi

Elon Musk, atac la adresa lui Trump după plecarea de la Casa Albă: „Un proiect de lege revoltător, o abominație dezgustătoare”

HotNews acum 10 ore
Elon Musk a criticat vehement, marţi, proiectul de lege privind reducerile de taxe şi cheltuieli susţinut de preşedintele Donald Trump, numindu-l ”o abominaţie dezgustătoare”, care va exploda deficitul bugetar federal, transmite CNBC, citată de News

Vremea

București
acum

21°
mie.

19°/31°
joi

19°/31°
vin.

19°/30°
sâm.

17°/28°
Iasi
acum

19°
mie.

18°/27°
joi

17°/30°
vin.

17°/29°
sâm.

17°/28°
Constanta
acum

20°
mie.

19°/27°
joi

19°/22°
vin.

18°/21°
sâm.

18°/22°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

16°/30°
joi

17°/29°
vin.

17°/29°
sâm.

16°/28°
Timisoara
acum

17°
mie.

17°/31°
joi

18°/32°
vin.

18°/32°
sâm.

18°/32°