Preotul Penitenciarului Bacău a fost prins, vineri dimineaţă, cu patru telefoane mobile, pe care urma să le dea unor deţinuţi, acesta fiind dus la audieri în urma unor percheziţii la unitatea de detenţie, la locuinţa acestuia şi la alte adrese, potrivit unor surse judiciare.
Anchetatorii aveau informatii că în Penitenciarul Bacău sunt introduse telefoane mobile pentru deţinuţi, astfel că au făcut, vineri, controale în celulele deţinuţilor, în capela bisericii din penitenciar, la casa preotului Octavian Balan şi la locuinţele unor agenţi de penitenciar, au precizat sursele citate.
Preotul a fost prins în flagrant, acesta având ascunse sub sutană patru telefoane mobile şi suma de 800 de lei, bani care ar fi fost primiţi ca mită de la familiile deţinuţilor.
Sursele citate au precizat că preotul Balan primea telefoanele de la familiile deţinuţilor, care îl contactau în afara penitenciarului şi îi plăteau între 200 şi 300 de lei pentru serviciile acestuia.
Preotul introducea telefoanele mobile în penitenciar şi le dădea deţinuţilor la spovedanie, în capelă sau într-o cameră de lângă infirmerie, au mai arătat sursele citate.
Surse din rândul anchetatorilor au precizat că dacă deţinuţii nu puteau veni la preotul Balan pentru a lua telefoanele, acestea erau transmise prin câţiva agenţi de penitenciar.
Anchetatorii l-au dus pe preotul Balan la Parchetul Tribunalului Bacău, unde îl vor audia şi vor decide dacă acesta va fi reţinut.
Sursele citate au precizat că Octavian Balan era preot la Penitenciarul Bacău din 2003.
Sursa: MEDIAFAX
Cuvinte cheie:preot, frauda, penitenciar, lege, detinuti, bacau
Preotul Penitenciarului Bacău a fost prins, vineri dimineaţă, cu patru telefoane mobile, pe care urma să le dea unor deţinuţi, acesta fiind dus la audieri în urma unor percheziţii la unitatea de detenţi