Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Olteanu, BNR: Băncile să evite procesele şi să negocieze cu clienţii

Publicat in Curierul, sâmbătă 21 septembrie 2013 ·

BNR consideră că băncile ar putea să negocieze cu clienţii pe clauzele considerate abuzive şi să încheie înţelegeri cu aceştia pentru a evita procese colective în instanţă, care ar presupune consum de timp şi bani pentru toţi cei implicaţi, potrivit viceguvernatorului BNR Bogdan Olteanu, citează Mediafax. "Nu doar că o considerăm posibilă, o considerăm şi dezirabilă, pentru că ea salvează timp şi salvează bani pentru toată lumea. Am încurajat băncile să creeze mecanisme de consultare, mediere, conciliere cu clienţii", a spus Olteanu, întrebat dacă BNR consideră posibilă soluţia unei înţelegeri între bănci şi clienţi pe clauze abuzive, la un colocviu organizat de banca centrală cu tema "Relaţia bancă - client perspective legislative". Cu toate că a început precizând că nicio clauză abuzivă nu are ce căuta în contractele de creditare, Olteanu a avut un discurs construit în sensul protejării băncilor comerciale. Dacă în precedentele luări de poziţie, BNR a adus ca argumente pentru o abordare precaută a proceselor colective stabilitatea financiară şi protecţia deponenţilor băncilor, de această dată viceguvernatorul Olteanu a invocat interesul public al relansării creditării.

Oficialul BNR a arătat că în cazul unor pierderi semnificative din acţiuni colective pe clauze abuzive vor fi afectate resursele viitoare ale băncilor, iar băncile vor scumpi acele tipuri de credit pentru care au fost penalizate, întrucât vor internaliza în cost riscul unei pierderi. În logica BNR, o bancă va include în riscurile viitoare aferente unui tip de credit pierderile eventuale dintr-un proces pe clauze abuzive cu opozabilitate erga omnes (fără excepţie), ceea ce sugerează că banca centrală se aşteaptă ca acea instituţie de credit să continue practica unor clauze abuzive. De asemenea, Olteanu a pledat pentru modificarea legii insolvenţei, care protejează excesiv debitorul şi avanta

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum o ora
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Un bărbat a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, la Răcoasa, județul Vrancea

Ziua Constanta acum 44 minute
Procurorii vrânceni fac cercetări in rem după ce un bărbat de 40 de ani, care strângea lemne uscate din pădure, a fost împuşcat mortal, vineri seara, în timpul unei partide de vânătoare la Răcoasa, acuzaţiile fiind de ucidere din culpă, nerespectare

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum o ora
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Moarte tragică în Dolj Bărbat găsit mort după ce a plecat cu vitele la păscut. Ce spun autoritățile

Ziua Constanta acum 44 minute
Un bărbat de 56 de ani dintr-un sat din județul Dolj a fost găsit mort, cu urme de violență pe corp. Poliția suspectează că decesul ar fi fost cauzat de un animal cornut. Un bărbat de 56 de ani dintr-un sat din judeţul Dolj, care a plecat cu vitele

Nicuşor Dan e convins că primarii de sectoare sunt „primii care vor dori” să candideze la Primăria Capitalei, dacă el lasă postul liber

News.ro acum 59 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, se arată convins că primarii de sectoare sunt „primii care vor dori” să candideze la Primăria Capitalei, dacă el va fi ales preşedinte al României. Dan precizează că o asemenea atitudine ar fi îndreptăţită

YouTube testează un nou buton pentru redarea aleatorie a conţinutului

Mediafax acum 53 minute
YouTube testează o funcţie nouă în aplicaţia Android, numită „Play something”, care permite redarea aleatorie a videoclipurilor în funcţie de preferinţele utilizatorilor. Funcţia este similară unui experiment de anul trecut, dar vine cu îmbunătăţiri

Forţele IDF desfăşoară atacuri aeriene şi raiduri terestre în Beit Hanoun

Mediafax acum o ora
Forţele IDF au desfăşurat o operaţiune în Beit Hanoun, Gaza, vizându-se, astfel, infrastructura Hamas. Se facilitează evacuarea civililor, scrie The Times of Israel.

Ministerul de Externe italian și aeroporturile din Milano, țintele unui atac cibernetic

Wall-Street.ro acum 26 minute
Ministerul de Externe italian şi alte obiective din Italia, printre care două aeroporturi din Milano, au fost ţintele unui atac cibernetic, a anunţat agenţia italiană pentru securitate cibernetică. Atacul a fost revendicat pe Telegram de către grupu

Elicopterul SMURD solicitat la Constanţa pentru un accident grav: trei răniţi

Mediafax acum 29 minute
Un accident grav a avut loc sâmbătă, în Sibioara, judeţul Constanţa. O maşină s-a răsturnat, o persoană fiind încarcerată şi două rănite, dar conştiente. A fost solicitat elicopterul SMURD. Potrivit ISU Constanţa, o maşină s-a răsturnat în şanţ în S

Un bărbat s-a stropit cu benzină și a vrut să-și dea foc, în fața Primăriei Suceava. Cum și-a justificat gestul șocant

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 47 de ani s-a stropit cu combustibil ameninţând că se sinucide. Incidentul a avut loc sâmbătă, 28 decembrie, în faţa Primăriei Suceava, unde bărbatul, aflat în stare de ebrietate, a ajuns cu un autoturism pe care se pare că l-a condus.

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°