Celţii nu au avut doctrine bine închegate, dar diversele mărturii textuale, arheologice sau iconografice ne pot da o idee despre cam cum gândeau. Şi totuşi, să nu uităm că de fapt, multe aspecte ţin de o istorie a imaginarului greco-roman. Dar aruncând o privire şi prin ce ne-a rămas de la bretoni sau irlandezi, poate deschidem o fereastră spre anumite mentalităţi şi comportamente.

Celţii erau simpli şi spontani, şi săreau în ajutor oricărui oropsit. Ce avem aici face parte dintr-un portret al galilor făcut de Strabon, urmându-l pe Poseidonios[1], iar trăsăturile acestea le pomeneşte şi Caesar în Comentariile sale, spunând că nu pregetau să le sară în ajutor populaţiilor vecine. De asemenea, cunoşteau dreptul şi legile[2]. Multe din obiceiurile lor arată un mare respect pentru libertatea individuală, ca să dăm doar un exemplu, condiţia femeii se pare că ar fi fost ceva mai puţin rigidă decât în Orient sau lumea clasică. Dintre pretendenţi, ea avea libertatea să-l aleagă pe cel care îi plăcea[3]. Libertatea aceasta ne este sugerată şi de tradiţiile care povestesc despre întemeierea Marsiliei, mai exact obiceiul de a a oferi cupa nupţială.

Şi povestea frumoasei Camma, relatată de Plutarh[4] ne duce către aceeaşi concluzie. Camma era o preoteasă galică, al cărei soţ fusese ucis prin trădare de un alt războinic îndrăgostit de ea. El o va hărţui constant pe Camma, manipulându-i şi pe părinţii ei, atraşi de banii şefului gal. La un moment dat pare că cedează şi ea, dar în ziua nunţii face o libaţie, bea din cupă, după care o oferă războinicului care o soarbe imediat. Camma strigă fericită că şi-a răzbunat soţul şi acum îl va reîntâlni, căci cupa era otrăvită.

Caesar ne mai spune şi că părinţii fetei erau datori să aducă o zestre, dar şi soţul trebuia să vină cu nişte bunuri, care se administrau la comun[5]. Femeia era aşadar asociata soţului, libert