Nu ştiu dacă ştiţi, dar Alexandru Arşinel a avut nevoie de un rinichi nou. Nu ştiu ce s-a întâmplat cu ăla vechi, dar cert e că maestrul (ce frumos!) a făcut rost de unul proaspăt în vreo două zile, din momentul în care a depus cererea la spital. Ceea ce pare destul de repede, fără să însemne că ştiu care e procedura în astfel de cazuri. Însă alţii care o ştiu i-au reproşat că s-a băgat în faţă şi că sunt cetăţeni care aşteaptă un rinichi nou de ani de zile. E, şi în momentul ăsta s-a supărat Arşinel, care ne-a explicat ce s-a întâmplat. În calitatea lui de artist al poporului, ne-a făcut să râdem atâţia ani şi pentru asta merită să nu mai stea la rând şi să se bage în faţă.

Niciun cuvânt de ăia mai proşti, care n-au făcut neamul să râdă în toţi anii ăştia, şi care erau mai bine plasaţi pe lista de aşteptare. Nici măcar: „Bă, îmi pare rău, dar eu am jucat la televizor în scenete cu Stela Popescu. Nu mă compar cu voi, care aţi spus bancuri prin parcuri”.

Şi cică să nu-l mai stresăm cu discuţiile astea despre proceduri, pentru că nu se integrează bine rinichiul. Şi parcă văd că ne pune să-i aducem altul, din Germania. Şi merită, pentru că sigur i-a distrat şi p’ăia din străinătate, care acum ar trebui să pună mână de la mână şi să-i cumpere ceva de calitate.

Se dovedeşte încă o dată că nu ne respectăm valorile şi că, pe lângă faptul că nu le dăm pensii mari, nu le asigurăm nici condiţii pentru transplanturi. Dacă vrem să ne revanşăm, ar fi bine să începem să strângem nişte organe d’astea vitale, gen ficat, rinichi şi chiar inimă, pentru astfel de cazuri. Păi, vă daţi seama dacă, Doamne, fereşte!, se întâmplă ceva cu Ţociu şi Palade? La cât ne-au făcut ăştia să râdem, merită să le băgăm şi nişte creiere de olimpici la matematică, dacă au nevoie.

Să ne plătim artiştii măcar în organe vitale, dacă de altceva nu suntem în stare!

Nu ştiu dacă ş