Fiecare al patrulea proiect de lege înaintat de deputaţi promovează interese personale, contrare interesului public (Ziarul național)
„Bun îi vinul moldovenesc, pus sub embargo rusesc”, titrează cotidianul „Adevărul”. Rebutate de ruşi, băuturile moldoveneşti tradiţionale sunt apreciate în străinătate. O confirmă ambasadorii din ţările europene, dar şi cei străini acreditaţi în Moldova. Bunăoară, ambasadorul Statelor Unite, William H. Moser, recunoaște că în primele zile când a ajuns în Moldova, a savurat mai multe vinuri moldoveneşti minunate. A găsit arome unice, diferite de cele existente în Statele Unite. „Împreună cu soţia mea, avem câteva tipuri favorite pentru că în Moldova sunt multe vinuri superbe. Totuşi, continuăm să descoperim vinuri noi. Credem că băuturile moldoveneşti pot fi competitive pe piaţa internaţională”, a precizat ambasadorul SUA.
În opinia editorialistului Petru Bogatu de la „Jurnal de Chişinău” atacul plin de aroganţă şi batjocură al Federaţiei Ruse împotriva Republicii Moldova e mai mult decât un război anti-Vilnius. Sau unul al vinului, după cum îl mai dezmiardă mass-media. E începutul sfârşitului unei epoci. „Dacă, fiindu-ne frică să nu îngheţăm la iarnă, vom intra să ne încălzim în izba rusească, vom muri cu siguranţă striviţi sub ruinele unei case putrede care stă să crape. Partea bună e că avem de ales”, îşi încheie ironic comentariul dl Bogatu.
În paginile „Jurnal de Chişinău” scriitorul Nicolae Negru opinează că deși e pace și liniște în cadrul Coaliției de guvernământ, deși liderii acesteia nu se mai atacă între ei, aceasta nu înseamnă că ei vor împărți „frățește” electoratul, că rivalitatea dintre Filat și Lupu/Plahotniuc s-a încheiat odată cu acordul de formare a unui guvern comun. Lupta pentru supremație nu a încetat și nici nu putea să înceteze, doar că a fost limitată în manifestări, se desfășoară „