Un client care îşi refinanţează în acest moment un credit de consum în lei poate să-şi reducă nivelul ratei lunare cu 10%, a declarat vineri Marius Istrati, şef Departament Dezvoltare Produse Persoane Fizice în cadrul Volksbank România.
'Noi credem că refinanţările pentru creditele de consum în lei vor avea o pondere foarte mare pentru tot ce înseamnă creditare a populaţiei. Pe segmentul împrumuturilor de consum, creditul de refinanţare reprezintă peste 60% din vânzările de noi credite', a precizat Istrati în cadrul unui colocviu organizat de Piaţa Financiară la Sinaia.
Potrivit reprezentantului Volksbank, dobânda medie în lei la credite de consum în stoc este, conform datelor BNR, de 13,68%, iar dobânda medie în lei la credite noi de consum acordate de bănci este 11,36%.
Istrati a mai arătat că soldul creditului de consum a scăzut cu 25% pe fondul scăderii apetitului populaţiei şi al înăspririi condiţiilor de creditare. Însă soldul creditului pentru locuinţe a crescut cu 86%, fiind impulsionat de programul Prima Casă. Ponderea creditului imobiliar se apropie de 40%, faţă de 20% în 2008.
La nivelul pieţei, peste 60% din creditele noi de consum sunt destinate refinanţărilor, iar la creditele pentru locuinţe, peste 90% din noile cereri de credite acordate sunt finanţări noi.
De asemenea, la nivelul sistemului, pe portofoliul existent valoarea medie a unui credit de consum este de 6000 euro, iar la creditele noi este de 3000 euro. Totodată, la nivelul sistemului, pe portofoliul existent, valoarea medie a unui credit pentru locuinţă este de 39.000 euro, iar la credite noi - 36.000 euro.
Referitor la programul Prima Casă în lei, Istrati a menţionat că o familie cu venituri medii poate lua un credit cu 25% mai mic decât varianta anterioară a programului în euro. Acesta a explicat că pe piaţă există oferte standard în euro care perm