Vă invit azi la o înmormântare de lux. Una din istorie. La Iaşi unde, pe 17 decembrie 1937, a fost petrecut pe lumea cealaltă corneliu şumuleanu. Profesor la facultatea de medicină, legionar de frunte, care şi la orele de curs se prezenta cu o zvastică mică la rever. Un ticălos şi un jegos de ultimă speţă. Obişnuia să termine orele mai devreme cu zece minute, pentru ca – înarmaţi cu bâte şi cuţite – studenţii creştini să îi mardească pe cei evrei. Au fost cazuri de studenţi care au ieşit din aceste cafteli cu fracturi grave sau chiar cu handicapuri fizice care i-au urmărit toată viaţa.

Acest şumuleanu a binevoit într-o zi să crape. Singura faptă bună din viaţa sa. La catafalcul lui a venit corneliu zelea-codreanu cu tot staff-ul. S-a rugat la Isus şi la staff-ul lui, deşi Isus la origine tot evreu este. A luat apoi cuvântul decanul baroului de avocaţi, petru pogonat, tatăl actriţei Margareta Pogonat. L-a omagiat pe criminal, zicând că uite, creştinătatea pierde un luptător redutabil cu întunericul lui Iuda. Au mai ţinut şi alţii cuvântări care au pupat curul mortăciunii. Cuvântări care au culminat cu cea a lui nicodim, mitropolitul Moldovei şi Sucevei. A urmat slujba religioasă, susţinută de un ansamblu de 14 popi cu bărbile murdare de borş de găină şi de răcituri de porc. Zadarnic efort popesc, pentru că secătura tot în Iad a ajuns.

Să nu se uite că dictatura lui carol al doilea a avut ca prim-ministru pe patriarhul miron cristea. Să nu se uite că teoctist era cunoscut opiniei publice ca „Patriarhul securist”. Ăsta de acum e şi el cum e. Şi pot continua cu exemple până mâine. S-a scuzat vreodată biserica pentru colaboraţionismul din istoria nu foarte îndepărtată? Nu.

Există preoţi creştini ortodocşi cu har, nu încape îndoială. În Suceava avem o mulţime. În ansamblul ei însă, biserica ortodoxă românească a avut întotdeauna un rol primordial în men