Acesta este incrustat cu diamante negre si este al doilea model in lume, fiind realizat in editie limitata.
Ramona Badescu a devenit recent imaginea celor mai scumpe ceasuri purtate de actori celebri de la Hollywood, printre care Sylvester Stallone, Arnold Schwarzenegger si Tom Cruise! De asemenea, Giorgio Armani, David si Victoria Beckham, modelul Bar Rafaeli si multi altii s-au indragostit de aceste bijuterii. Este vorba despre brandul de ceasuri U-BOAT, al carui proprietar si designer este Italo Fontana.
Vedeta tocmai ce s-a intors de la Hong Kong, acolo unde a fost invitata la deschiderea magazinului de ceasuri U-BOAT. Participand la conferinta de presa cu jurnalistii chinezi, acestia au remarcat pe mana Ramonei un frumos exemplar de ceas, batut cu diamante negre, care le-a starnit interesul. In lume exista doar zece astfel de exemplare realizate intr-o serie limitata, iar cel purtat de vedeta este al doilea la numar din aceasta serie de ceasuri. Modelul este unul valoros, denumit Black Swan, iar diamantele negre sunt pozitionate cu varful in sus.
La sfarsitul conferintei de presa, Ramona Badescu le-a facut o surpriza jurnalistilor chinezi si a scrijelit – cu partea batuta in diamante a ceasului - pe un pahar de sticla litera “R”, initiala prenumelui sau. Ceasul purtat de artistă este estimat la suma de 68.000 de euro.
In luna octombrie, actrita si cantareata revine in atentia telespectatorilor ca prezentatoare a emisiunii “Duminica in familie” la TVR 1.