Roger Waters, fostul lider al trupei Pink Floyd, a declarat joi pentru BBC World că regretă "gherila judiciară" care l-a opus timp de mai mulţi ani celorlalţi membri ai acestui grup de rock.
Roger Waters, membru fondator al trupei britanice, i-a dat în judecată, atunci când a părăsit Pink Floyd în 1985, pe foştii lui colegi David Gilmour, Nick Mason şi Rick Wright, cerând justiţiei ca aceştia să nu aibă dreptul să continue să susţină concerte sub numele "Pink Floyd".
"Credeam că ei se înşală şi, de fapt, eu eram acela care se înşela. Atunci, le-am spus, în epocă: «Ascultaţi, s-a sfârşit, Pink Floyd nu mai există». Iar ei mi-au răspuns: «Despre ce vorbeşti? Este un nume cu valoare comercială, nu poţi să proclami pur şi simplu că el trebuie să înceteze să existe»", a declarat Roger Waters, în vârstă de 70 de ani.
Celebrul basist, care s-a lansat apoi într-o carieră solo, după epoca Pink Floyd, a anunţat în acelaşi interviu că se pregăteşte să intre din nou în studiourile de înregistrare: "Am o idee foarte bine conturată în minte şi o voi dezvolta şi voi lansa cel puţin încă un album", a declarat Roger Waters. Cel mai recent album al său se intitulează "Ça Ira" şi a fost lansat în 2005.
În ultimii ani, muzicianul britanic a susţinut mai multe turnee pe cele mai mari stadioane din lume, readucând la viaţă opera-rock "The Wall", inspirată din cel mai celebru album al trupei Pink Floyd, lansat în 1979.