Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UDMR, acuze la adresa procurorilor de la Parchetul General

Publicat in Cotidianul, vineri 20 septembrie 2013 ·

Udemeriştii sunt extremi de nemulţumiţi că un coleg al lor a fost trimis în judecată de procurori şi aduc acuzaţii grave Parchetului General.

"Am aflat cu consternare de acuzaţiile aduse de Ministerul Public colegului nostru, deputatul de Cluj, Máté András Levente, liderul grupului UDMR din Camera Deputaţilor, mai ales, având în vedere faptul că, în acest caz, autoritatea în cauză luase deja decizia neînceperii urmăririi penale. Se pare că unii dintre membrii Parchetului, folosindu-se în mod repetat de contradicţia şi lipsa de claritate a normelor legale aflate în vigoare, respectiv de lacunele de ordin legislativ, demarează acţiuni în justiţie, în mod aleatoriu, împotriva unor demnitari din diferitele instituţii ale autorităţilor statului cu scopul de a-i intimida. Avem convingerea că procedura intentată colegului nostru se încadrează în acest gen de acţiuni, care dizolvă statul de drept, transformându-l într-unul cu caracter poliţienesc, în care domneşte legea bunului plac", se arată într-un comunicat al UDMR transmis vineri.

Udemeriştii sunt convinşi că Andras e nevinovat.

"Cunoscând legislaţia, suntem convinşi că liderul nostru nu a încălcat nicio normă legală în vigoare şi avem speranţa ca justiţia va decide în conformitate cu legile ţării, cu prevederile constituţionale şi deciziile Curţii Constituţionale care se află în legătură cu reglementările ce vizează incompatibilitatea, conflictele de interese şi statutul juridic al demnitarilor, respectiv a interpretării corecte a acestor reglementări. UDMR este solidară cu Máté András Levente deoarece este vorba de un politician care ani de-a lungul îşi desfăşoară activitatea în interesul comunităţii. UDMR îşi exprimă consternarea faţă de această situaţie şi aşteaptă cât mai curând decizia Curţii Supreme de Justiţie", se mai arată în comunicatul citat.

Liderul deputaţilor UDMR, Mate Andras-Lev

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

VIDEO Aeroportul din Marsilia, închis din cauza incendiilor de vegetație. Localnicii, îndemnați să evite „toate activitățile în aer liber”

HotNews acum o ora
Un incendiu de vegetație care se propaga rapid în sudul Franței, alimentat de rafale de vânt de până la 70 de kilometri pe oră, a dus la închiderea Aeroportului Marseille Provence, marți, potrivit unui purtător de cuvânt, afectând călătoriile chiar

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 9 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Doru Bușcu

Cancan acum 19 minute
Invitatul emisiunii este Doru Bușcu. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Trafic perturbat pe DN 6, în zona Orşova, din cauza unui incendiu de vegetaţie produs pe versant / Cad pe şosea lemne aprinse şi pietre

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Traficul rutier este perturbat, marţi, pe DN 6, în zona Orşova, din cauza unui incendiu de vegetaţie produs pe versant. Traficul poate fi oprit în orice moment. Potrivit drumarilor, cad pe şosea lemn

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Premierul Ilie Bolojan va fi consiliat în domeniul politicii externe de Dragoș Hotea

Ziua Constanta acum o ora
De asemenea, secretarul de stat Dragoș Hotea va continua să coordoneze problematica politicilor memoriei, la nivelul Cancelariei Prim-Ministrului. Cu o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, sec

BNS anunță „proteste împotriva austerității”: „Nu acceptăm ca salariații, din public și privat, să plătească din nou prețul incompetenței și risipei”

HotNews acum 20 minute
Blocul Național Sindical a anunțat că marți „s-a reunit în format hibrid și a adoptat un plan de acțiune ferm ca reacție la angajarea răspunderii Guvernului României pe primul pachet de măsuri de austeritate și la anunțul Cabinetului Bolojan privind

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum 3 ore
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

ANRE elimină dublarea tarifelor pentru energia electrică stocată și reintrodusă în rețea

Ziua Constanta acum o ora
Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) anunță aprobarea Ordinului privind Normele metodologice pentru exceptarea de la plata tarifelor reglementate aplicate energiei electrice stocate și ulterior reintrodusă în rețea. Auto

Garda Civilă spaniolă: Totul indică o depăşire a limitei de viteză, în cazul accidentului lui Diogo Jota

News.ro acum o ora
Garda Civilă spaniolă îşi continuă ancheta privind accidentul rutier în urma căruia Diogo Jota (28 de ani), atacantul portughez al echipei Liverpool, şi fratele său André Silva (25 de ani) şi-au pierdut viaţa săptămâna trecută în Spania. Potrivit pr

Vremea

București
acum

37°
mar.

21°/37°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

34°
mar.

23°/35°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

27°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

34°
mar.

17°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

20°
mar.

17°/32°
mie.

12°/16°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°