Cea mai bună cafea

Am iubit-o pe Ioana atât de mult încât acum, după ce am plecat de lângă ea, mi-e uneori greu şi să respir. Când a trecut pe lângă mine pe stradă şi am văzut-o prima dată, m-a făcut să întorc capul după ea, deşi nu mai făcusem un astfel de gest de ani de zile. Eram un om căsătorit, cu familie, trăiam într-un cerc de prieteni în care cu­vinte precum "amantă", "înşelat" sau "escapadă amo­roasă" erau interzise, nu auzisem despre niciunul din ei să-şi fi înşelat vreodată nevasta, sau ca vreo soţie de-a vreunui amic să fi căl­cat vreodată strâmb. Iar atunci când un cuplu din jurul nostru se de­stră­ma, motivele erau cu totul altele: nepotrivire de caracter, monotonie, probleme cu socrii sau orice alte si­tuaţii care excludeau, din start, vreo urmă de infidelitate. Aşa am fost cres­cut de părinţii mei, care m-au învăţat să iubesc o singură femeie toată viaţa, până când moartea ne va despărţi, aşa au fost şi ei crescuţi de părinţi şi în acelaşi spirit mi-am educat şi copiii. Dar când am văzut-o pe Ioana, într-o zi oarecare, am întors capul şi mi-am dorit, pentru prima dată, o altă femeie, care nu era soţia mea. Mi-am revenit repede şi mi-am văzut de drum, însă a doua zi, la fel ca în zilele următoare, ca un făcut, treceam unul pe lângă celălalt. În a treia zi, uitându-mă lung după ea, am văzut-o cum îşi întoarce şi ea privirea, căutându-mă în mulţi­mea de oameni grăbiţi. Un suc şi-o cafea, îmi spuneam în a patra zi, ce poate fi aşa de grav, doar ies de cinci ori pe săptămână cu alte femei la ma­să, colege de birou sau simple cliente, va fi micul meu secret şi nici măcar nu vom face schimb de numere de te­lefon, nici măcar nu o voi atinge, ci doar mă voi uita, timp de o oră în­trea­gă, la ea. Începusem să îmi fac planuri care mai de care mai îndrăzneţe, să îi duc o floare, să o urmăresc până la biroul ei, să aduc două cafele gata preparate, poat