O poveste. Un amic îmi spunea că, deşi mai bine pregătit şi mai dotat decât un bun prieten de-ai lui, acestuia i s-au deschis întotdeauna mai uşor uşile în viaţă. Ştiţi istoria, e de când lumea. Frustrat, dar fără patimă, amicul recunoaştea în final: are acel ceva în spate, care mie îmi lipseşte. Tradiţia. Eu sunt un nimeni, el are sânge albastru. Albastru a văzut şi Steaua miercuri seara. Fără să impresioneze şi chiar şi fără har, Schalke a aşteptat să i se deschidă poarta. Tradiţia fotbalului nemţesc a făcut diferenţa în minutul 67.
O regulă. Să fii optimist nu înseamnă să afişezi un zâmbet tâmp, indiferent de situaţie, ci presupune o speranţă incipientă. Să fii curajos nu înseamnă să fii gata oricând pentru orice nebunie, ci presupune o poticnire prealabilă. Declaraţiile lui Reghecampf dinaintea meciului nu au fost nici optimiste, nici curajoase. Au fost dovada unei încrederi oarbe în sine. Sigur, e frumos să îţi provoci destinul, dar antrenorul Stelei să se aştepte, atunci, oricând la o dramă. Zeii, fie ei şi ai fotbalului, nu îţi dau niciodată mai mult decât poţi duce, dar nici mai puţin decât ceri.
...Şi un caz. Problema lui Adi Popa nu este scăderea de formă, nici lipsa concurenţei lui Chipciu. Problema lui Adi Popa este că şi-a atins de mult nivelul maxim. „Popică” este un exemplu în plus că americănescul „dacă vrei, poţi” are limitele lui. Trebuie să şi poţi, ca să vrei. De miercuri seară, Adi Popa nu ne mai poate păcăli. Când dai de Uchidă-l toaca şi te sperii, atunci îţi lepezi sutana roş-albastră în faţa a 50.000 de oameni şi recunoşti că ai fost răspopit.
O poveste. Un amic îmi spunea că, deşi mai bine pregătit şi mai dotat decât un bun prieten de-ai lui, acestuia i s-au deschis întotdeauna mai uşor uşile în viaţă. Ştiţi istoria, e de când lumea. Frustrat, dar fără patimă, amicul recunoaştea în final: are acel cev
