(Răspuns pentru GH. BANANIC - Vălenii de Munte, F. AS nr. 540)
În cazul suferinţelor pe care le aveţi (cardiopatie ischemică dureroasă, insuficienţă cardiacă etc.), în medicina naturistă se foloseşte, cu succes, următoarea reţetă de ceai: 30 g talpa-gâştii, 20 g mentă, 10 g coada-racului, 10 g cimbrişor, 20 g roiniţă, 20 g ghimpe, 10 g rostopască (un bun vasodilatator coronarian). Se face o infuzie dintr-o lingură din acest amestec, la o cană de apă. Se beau 2-3 căni pe zi.
Se va consuma usturoi (macerat), în amestec cu miere de albine (de tei), zilnic câte o linguriţă, timp de 30 de zile. În acest interval, continuaţi şi tratamentul indicat de către medicul specialist curant.
DUMITRU NEGRUŢ - Oradea
"Doresc un tratament pentru o iritaţie puternică a pielii"
(Răspuns pentru CLARA - SUA, F. AS nr. 556)
Doamnă Clara, am să vă recomand un remediu universal, care aplicat cu atenţie şi răbdare, vă scapă de iritaţii. Cumpăraţi de la orice farmacie naturistă o sticluţă de 25 ml cu extract uleios de tătăneasă, o sticluţă cu extract uleios de gălbenele şi o sticluţă cu extract uleios de sunătoare. Amestecaţi conţinutul lor într-un borcan de sticlă cu capac etanş. Din acest amestec de 75 ml, aplicaţi un strat subţire pe suprafeţele iritate, de trei ori pe zi. După tratament, trebuie să staţi dezbrăcată până se absoarbe uleiul. După un timp scurt, aceste iritaţii se vor vindeca. Vă doresc multă sănătate.
S.I. - Iaşi
"Cum putem vindeca un copil de amigdalită cronică, cu stafilococ rezistent?"
(Răspuns pentru MARIA STEREA - loc. Garvăn, jud. Tulcea, F. AS nr. 1044)
Cam la aceeaşi vârstă cu băieţelul prietenei dvs., mi-a apărut şi mie această păcătoasă maladie, şi a trebuit să mă chinui aproape 17 ani, pentru că refuzam cu încăpăţânare să accept extracţia amigdalelor. Din fericire, în ajunul Cră