Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Viceprimarul Traian Stoia: Colegiul Tehnic de Vest nu se muta!

Publicat in Timis Online, vineri 20 septembrie 2013 ·

Scris de A.S. - În timp ce elevii şi profesorii Colegiului Tehnic de Vest se adunau vineri la protest în parcarea Primăriei Timişoara, pentru a-şi exprima dezacordul faţă de decizia autorităţilor locale de a-i muta din clădirea în care funcţionează la fosta Şcoală nr. 9 de pe bulevardul Liviu Rebreanu, pentru a face loc Liceului de Arte Plastice, viceprimarul Traian Stoia a anunţat… că nu mai este nevoie să se mute.

Viceprimarul Traian Stoia a afirmat că cei de la Colegiul Tehnic de Vest nu vor mai fi mutaţi din clădirea în care funcţionează în prezent în cea a fostei Şcoli Generale nr. 9, după cum prevede o hotărâre de consiliu local, pentru că s-a găsit o soluţie pentru a putea rămâne în spaţiul actual. Unitatea de învăţământ care se va muta, din spusele lui Stoia, este Liceul de Arte Plastice, care funcţionează în prezent într-o clădire retrocedată din centrul oraşului, cei de la Arte urmând să se mute împreună cu cei de la Colegiul de Vest.

„Nu se mută. Îi bagă domnul primar şi pe cei de la Liceul de Arte şi pe ceilalţi în aceeaşi clădire. Se mută Milleniumul, care plătea o sumă simbolică, folosea 800 de metri pătraţi şi plătea în jur de 15 milioane (n.r. – 1.500 de lei) sau ceva de genul… Este un liceu particular, ei funcţionau în căminul Colegiului de Vest şi plăteau aproape nimic”, a declarat, vineri, Stoia. Această propunere de a muta Liceul Millenium pentru a le face loc celor de la Arte a fost avansată, zilele trecute, chiar de către profesorii Colegiului Tehnic de Vest.

Cert este că dacă s-ar proceda astfel s-ar crea un nou precedent legat de nepunerea în aplicare a unei hotărâri de consiliu local. Asta, pentru că şi în cazul Liceului de Arte Plastice a existat o hotărâre de consiliu local, adoptată în timpul fostei administraţii Ciuhandu, care prevedea mutarea acestei unităţi de învăţământ în acelaşi imobil de pe Rebreanu, pentru că primări

Articolul in Timis Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu rămâne sub control judiciar

Ziua Constanta acum 47 minute
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declarațiile sale în care a promovat idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marți Tribunalul București. Călin Georgescu rămân

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 3 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 3 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 4 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Cutremur, marți seara, în judeţul Vrancea. Ce magnitudine a avut

Adevarul acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea de 3,6 grad a fost înregistrat marţi seara, puțin după ora 18, în judeţul Vrancea, potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Slovacia blochează noul pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei

Ziua Constanta acum o ora
Consiliul UE nu a reușit să aprobe marți al 18-lea pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei, după ce Slovacia a cerut amânarea votării acestui pachet întrucât nu a primit suficiente garanții că oprirea importurilor de gaz rusesc în UE începând

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 3 ore
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

MApN România își menține angajamentul pentru Ucraina, în strânsă coordonare cu NATO și UE

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Apărării Naționale, Liviu-Ionuț Moșteanu, a avut marți, 15 iulie, o întrevedere, la sediul MApN, cu ambasadorul Ucrainei în România, E.S. Ihor Prokopchuk. Discuțiile au vizat situația de securitate din regiunea Mării Negre, implicațiile ră

Cutremur în România astăzi, 15 iulie 2025! Iată ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum o ora
În ziua de 15 Iulie 2025, la ora 18:10:58 (ora locală a României), s-a produs în zona seismică Vrancea un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.6, la adâncimea de 63.2 km. Intensitatea cutremurului este de I. Cutremurul s-a produs în apropierea următoa

Vremea

București
acum

30°
mar.

20°/33°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

27°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

29°
mar.

20°/32°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

16°/28°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

30°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°