Florin Pavlovici, unul dintre supravieţuitorii coloniilor de muncă de la Periprava şi de la Salcia, a povestit pentru ”Adevărul” calvarul trăit în închisorile comuniste.

Născut la 14 martie 1936 la Conceşti, Botoşani, într-o familie de învăţători, Florin Pavlovici a absolvit, în 1958, Facultatea de Filosofie - secţia Ziaristică. Ar fi trebuit să aibă parte de un viitor strălucit în profesia pe care şi-a ales-o, dar, în februarie 1959, a fost arestat sub acuzaţia de „complot contrarevoluţionar”, iar visurile i-au fost spulberate cu brutalitate. A fost condamnat de Tribunalul Militar Bucureşti la cinci ani de închisoare pentru ”uneltire contra ordinii sociale”. A trecut prin închisorile Jilava şi Gherla şi lagărele de muncă Salcia, Giurgeni, Periprava. Florin Pavlovici rememoreaza bestialităţile cărora a trebuit să le facă faţă în lagăre. Suferind şi încă marcat de ororile trăite în lagărul de muncă de la Periprava, fostul deţinut politic are puterea să trateze totuşi cu umor şi o fină ironie calvarul prin care a trecut în închisoare. Periprava, lagărul morţii „Adevărul”: Când aţi ajuns în lagărul de la Periprava? Florin Pavlovici: Am ajuns mai târziu, în 1962. Primii deţinuţi politici au fost aduşi la Periprava în 1959. Până atunci, acolo au fost numai deţinuţi de drept comun. Erau numai deţinuţi condamnaţi sau şi arestaţi? Nu trebuia să fii condamnat ca să ajungi în închisoare, pe vremea aceea. Era o formulă denumită administrativ. După ce erau arestaţi, oamenii erau duşi la canal, la Periprava sau la alte lagăre, printr-o simplă hotărâre administrativă. Se şi numea pedeapsă administrativă şi nu se măsura cu anii, ca în cazul pedepselor date prin hotărâre judecătorească, ci cu lunile. Adică, nu erai condamnat la 5 ani, ci la 30 de luni. Nu era acelaşi lucru? Sigur, într-o aritmetică elementară tot acolo ajungi. Au fost multe cazuri de deţinuţi care au ispăşit