Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proiect inedit la Cluj: vor să-i separe pe elevii din clasele I-IV de liceeni, din cauza limbajului VIDEO

Publicat in Ziua de Cluj, vineri 20 septembrie 2013 ·

Proiect inedit aplicat în premieră in şcolile clujene. Dascălii vor să îi despartă pe elevii din clasele 1-4 de liceeni, ca să nu preia de la aceştia limbajul colorat sau obiceiul de a fuma.

Asta înseamnă că învăţământul primar va funcţiona în alte clădiri, separat de colegiile unde învaţă cei mari. Pentru că majoritatea liceelor din Cluj-Napoca se confruntă cu o lipsă acută de spaţii, proiectul va fi implementat deocamdată numai în două unităţi de învăţământ. În celelalte şcoli se studiază posibilitatea ca elevii să vină la cursuri decalat, astfel încât cei mici să nu îi întâlnească în pauze pe cei mari.

Părinţii au fost cei care au cerut ca micuţii să fie separaţi de adolescenţii din licee, asta pentru ca cei mici să nu înveţe de la cei mai mari să fumeze, să consume alcool sau să vorbească urât. Vezi ce spun câţiva dintre părinţi, în materialul video

Soluţia este din start exclusă în cazul şcolilor care nu au spaţiu, mai ales că nu există bani pentru construcţii noi, spune conducerea Inspectoratului Şcolar Cluj.

În unele şcoli din Cluj-Napoca, separarea micuţilor s-a făcut deja. La liceul Teoretic "Nicolae Bălcescu", de exemplu, clasa zero şi clasele 1 - 4 funcţionează într-o clădire situată la câteva sute de metri de liceu. Doar plăcuţa cu numele şcolii indică faptul că elevii din cele două clădiri aparţin de aceeaşi unitate.

Dacă proiectul pilot se va dovedi benefic, acesta va fi extins, în primă fază, la nivelul întregului judeţ, apoi la nivel naţional.

Reporter: Ancuţa Stăvar

Imagine: Ersek Lorant

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu: Săptămâna viitoare vom adopta toate documentele necesare organizării alegerilor pe 4 mai și 18 mai

HotNews acum o ora
Guvernul pregătește legislația necesară pentru organizarea alegerilor prezidențiale, aceasta fiind prioritatea Guvernului pentru următoarea ședință de guvern, a declarat premierul Marcel Ciolacu, la începtul ședinței de Guvern de vineri. Primul tur

2024 a fost cel mai călduros an din istoria măsurătorilor meteorologice în România

Mediafax acum o ora
Anul 2024 este cel mai călduros an din istoria măsurătorilor meteorologice în România, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie. „Este o eră în care efectele schimbărilor climatice devin din ce în ce mai periculoase”, spune ministrul Mediul

Marcel Ciolacu: Este o certitudine că vom continua plafonarea prețurilor la energie și gaze după 1 aprilie

HotNews acum o ora
Guvernul caută „formula optimă” de a continua sprijinirea populației prin prețuri plafonate la energie și gaze și după 1 aprilie, a declarat premierul Marcel Ciolacu la începutul ședinței de Guvern de vineri. „Este o certitudine că îi vom ajuta în c

Ciolacu: Guvernul trebuie să aprobe bugetul până cel târziu pe 31 ianuarie. Cer miniştrilor să includă şi propuneri de restructurare a tuturor posturilor nejustificate, atât în administraţia centrală, cât şi la nivelul companiilor de stat din subordine

News.ro acum o ora
Guvernul trebuie să aprobe bugetul până cel târziu pe 31 ianuarie, a anunţat vineri şeful Executivului, Marcel Ciolacu. care a cerut miniştrilor ”să includă neapărat şi propuneri de restructurare a tuturor posturilor nejustificate, atât în administr

Trump anunţă că pregăteşte o întâlnire cu Putin pentru ca să ”termine” cu Războiul din Ucraina, ”o adevărată risipă”

News.ro acum o ora
Preşedintele ales american Donald Trump anunţă că este pe cale să pregătească o întâlnire cu preşedintele rus Vladimir Putin pentru a ”termina” cu Războiul din Ucraina, relatează AFP. ”El vrea să ne întâlnim, iar noi suntem pe cale să organizăm asta

Prognoza meteo: Vreme mai caldă decât e normal, până aproape de jumătatea lunii februarie

HotNews acum 55 minute
Temperaturile vor fi mai ridicate decât normalul perioadei din calendar, în cea mai mare parte a ţării, până aproape de jumătatea lunii februarie, iar cantitățile de precipitații vor fi deficitare, estimează meteorologii, care au publicat vineri pro

Donald Trump își află vineri sentința în dosarul Stormy Daniels, cu 10 zile înainte de învestirea ca preşedinte

HotNews acum o ora
Pronunțarea în dosarul pentru plățile ilegale făcute fostei actrițe porno Stormy Daniels care îl vizează pe președintele ales Donald Trump va avea loc vineri, 10 ianuarie, cu zece zile înainte de întoarcerea sa la Casa Albă, după ce Curtea Supremă a

Video O mașină de poliție aflată în misiune s-a răsturnat după impactul cu un autovehicul, în Capitală. O polițistă a ajuns la spital

Adevarul acum 3 ore
O mașină de poliție aflată în misiune, cu semnalele luminoase și sonore pornite, s-a ciocnit cu un alt autoturism, în noaptea de joi spre vineri, în Capitală. În urma impactului, autospeciala s-a răsturnat.

Cel puțin șapte oameni au murit în incendiile de proporții din Los Angeles: „E ca şi cum o bombă atomică ar fi fost aruncată”

Libertatea acum 3 ore
La cel puțin şapte morți a ajuns bilanţul victimelor incendiilor care au devastat Los Angeles în această săptămână, relatează CNN. „E ca şi cum o bombă atomică ar fi fost aruncată”, a afirmat şeriful din Los Angeles.

Companiile de furnizare ale Grupului PPC în România fuzionează

Informația Harghitei acum o ora
În data de 31 decembrie 2024, companiile de furnizare PPC Energie și PPC Energie Muntenia, parte din Grupul PPC în România, au fuzionat. Unificarea companiilor de furnizare într-o singură entitate legală marchează un pas strategic pentru optimizarea

Vremea

București
acum

vin.

6°/13°
sâm.

3°/6°
dum.

1°/4°
lun.

1°/4°
Iasi
acum

vin.

2°/10°
sâm.

1°/6°
dum.

-1°/5°
lun.

-2°/1°
Constanta
acum

12°
vin.

9°/13°
sâm.

3°/10°
dum.

3°/6°
lun.

1°/4°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-0°/9°
sâm.

-2°/3°
dum.

-2°/2°
lun.

-3°/-0°
Timisoara
acum

vin.

2°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/2°
lun.

-2°/3°