Eugen Ruge, "Vremea luminii care păleşte. Romanul unei familii", traducere şi note de Oana-Nora Căpăţână, Editura "Curtea Veche" (tel. 021/222. 25.36), colecţia "Byblos", 382 p.
Se tot reproşează prozatorilor noştri că după 1989 nimeni nu s-a încumetat să scrie un roman cuprinzător al comunismului românesc. Iată, un neamţ din fosta RDG a dat în 2011 o carte exemplară de acest gen, o ficţiune amplă nu doar veridică, ci şi bine construită şi scrisă. Matematician de formaţie, dramaturg şi scenarist, Eugen Ruge s-a inspirat din istoria familiei sale şi din ceea ce a trăit el însuşi (e născut în 1954 în URSS, fiu al unui prizonier german şi al unei rusoaice, reveniţi în 1956 în Berlinul de Est) pentru acest roman complex al real-comunismului văzut prin prisma nomenclaturii roşii. O categorie de oameni pe care sistemul, după distrugerea vechilor elite, a ridicat-o la putere în numele utopiei lui generatoare este pentru romancier o oglindă a transformărilor sociale, ideologice şi psihologice din RDG (dar şi din celelalte ţări ale lagărului sovietic). Povestea familiei Umnitzer de-a lungul a patru generaţii nu e lineară, ci se alcătuieşte din întreţeserea de voci personalizate, cu reveniri şi salturi în timp şi spaţiu, de la "ilegaliştii" din Germania nazistă la strănepotul de după prăbuşirea Zidului. Personajele tipice pentru lumea activiştilor de partid ne sunt familiare celor mai în vârstă dintre noi, căci aceleaşi condiţii nasc biografii şi psihologii asemănătoare. Wilhelm, implicat în acţiunile serviciilor secrete sovietice în Germania nazistă, şi Charlotte, tovarăşa lui de viaţă (ai cărei fii, plasaţi în URSS, trăiesc pe propria piele arbitrariul stalinist) se întorc după război din exilul mexican în Estul sub ocupaţie sovietică al ţării lor. Ei beneficiază, ca toţi ilegaliştii, de funcţii înalte, d
