News Ieri, în jurul orei 10.00, poliţiştii Secției Rurale nr. 2 Corni au depistat în trafic două autoutilitare înmatriculate în judeţul Iaşi, conduse de Mihai S. de 31 ani şi respectiv Danuţ S. de 26 ani, care transportau animale vii, respectiv un număr de 11 bovine.
Poliţiştii au constatat că transportul nu era însoţit de documente sanitar-veterinare iar o parte din animale nu erau identificate și înregistrate, cei doi conducători auto declarând că acestea urmau a fi predate unui abator de pe raza judeţului Botoşani.
Faţă de cei doi a fost dispusă măsura sancționării contravenționale cu amendă în cuantum total de 3.000 lei.
De asemenea, cercetările în cauză au fost preluate de poliţiştii Serviciului de Ordine Publică – IPJ Botoşani, în vederea stabilirii tuturor aspectelor privind provenienţa animalelor şi modul de comercializare a acestora.