Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Echipa lui Istrate, la debut în noul sezon al Diviziei A

Publicat in Gazeta de Nord Vest, vineri 20 septembrie 2013 ·

După o bună pregătire, atât fizică cât şi tehnico-tactică, pe plan local, echipa de handbal de la CSM Satu Mare ia startul în noul sezon al Diviziei A. Echipa pregătită de Nicolae Istrate a fost repartizată în seria a doua, cu un total de 12 echipe. Asta după ce CSS Avram Iancu Arad şi-a anunţat retragerea din campionat. Chiar şi aşa, deplasările vor fi destul de lungi, echipa sătmăreană având de făcut deplasări la Sighişoara de două ori, Sibiu, Piteşti sau chiar la Craiova. Astfel, CSM joacă duminică, de la ora 11.00, în deplasare, la Baia Mare, cu Extrem. Partida de debut va fi arbitrată de o brigadă din Bihor, formată din Foltic şi Pipa, la sala Şcolii Nr. 5 din Baia Mare. Dacă iniţial maramureşenii au fost foarte aproape de a se retrage şi ei din campionat, se pare că pe ultima sută de metri echipa s-a întărit cu jucători valoroşi, aşa cum ne-a relatat antrenorul sătmărenilor, care şi-a urmărit adversarii din prima etapă.

Pentru acest sezon, Istrate se va baza în cea mai mare parte pe tineri, majoritatea sătmăreni. Singura indisponibilitate este interul Adrian Ciaca, după operaţia suferită la degetul mare de la mâna stângă, în urma unei fracturi urâte din amicalul cu echipa din Cluj. Drept urmare lotul CSM-ului arată cam aşa: Lucian Cioroiu, Cristian Pogynă, Emanuel Erdos, extremele dreapta Andrei Pop şi Laurenţiu Tătăran, interii dreapta Adrian Ciaca şi Ioan Mureşan, interii centrali Cosmin Chira, Alexandru Morar, Raul Pop şi Adrian Ciaca, interii stânga Cristian Jurj şi Sergiu Varga, extremele stânga Klaus Ungar şi Cătălin Tătar, respectiv pivoţii Florin Mateş şi Mircea Santeiu.

„Mergem să câştigăm la Baia Mare, ăsta este obiectivul fiecărei partide pentru noi. Ne va lipsi Ciaca, voi fi nevoit să fac improvizaţii, însă jucătorii tineri vor da tot ce e mai bun pentru o victorie“, a spus Istrate. Daniel Chiorean După o bună pregătire, atât fizică cât

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 9 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 4 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 5 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum 3 ore
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 4 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 7 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Macron, primul lider european invitat în vizită de stat după Brexit, spune în Parlamentul de la Londra că Franţa şi Marea Britanie trebuie să protejeze ordinea mondială şi să pună capăt dependenţei de SUA şi China

News.ro acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat marţi, în Parlamentul de la Londra, că Marea Britanie şi Franţa trebuie să colaboreze pentru a contracara numeroasele ameninţări ce destabilizează lumea şi pentru a proteja Europa de „dependenţa excesi

Ilie Bolojan: Aveam un pas, doi până la degradarea ratingului şi la o formă de incapacitate de plată

Ziarul Financiar acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan susţine că România era la un pas, doi de degradarea ratingului de ţară şi ajungerea într-o formă de incapacitate de plată. Premierul Ilie Bolojan susţine, marţi seara, la Digi24, că măsurile anunţate de Guvern „vor însemna o p

Vremea

București
acum

26°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

26°
mie.

17°/31°
joi

15°/22°
vin.

13°/26°
sâm.

14°/29°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/30°
joi

16°/28°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

13°/23°
joi

13°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

18°
mie.

11°/18°
joi

14°/26°
vin.

13°/25°
sâm.

13°/30°