SGU Ploieşti a demarat un proiect ambiţios care prevede realizarea unei parcări subterane, pe două niveluri, sub parcul din faţa Halelor Centrale. Investiţia, estimată la 6 milioane de euro, ar putea fi asigurată printr-un credit furnizor, notează telegrama.ro
„O parcare în această zonă va rezolva o mare parte din problema locurilor de parcare din centrul Ploieştiului. În prezent realizăm studiile necesare. Va fi pe două niveluri, în subteran, şi va avea 360 de locuri, iar deasupra va fi păstrată actuala arhitectură a parcului", a declarat Donald Constantin (foto), directorul SGU Ploieşti, pentru sursa citată.