Angela Merkel se laudă în mitingurile dinaintea alegerilor legislative de la 22 septembrie că "acest Guvern este cel mai de succes de la Reunificare" şi până în prezent, în timp ce rivalul ei social-democrat Peer Steinbrück vorbeşte despre "patru ani pierduţi".

În opinia unor analişti, bilanţul celui de al doilea mandat al lui Merkel este contrastant. Aflată la conducerea unei coaliţii cu liberalii - după ce a guvernat din 2005 şi până în 2009 cu social-democraţii -, ea a dus la bun sfârşit câteva proiecte mari. Însă nu şi-a respectat anumite promisiuni, iar indicatorii economici măgulitori ai ţării pot fi atribuiţi în parte reformelor dureroase întreprinse de către predecesorul său social-democrat Gerhard Schröder, apreciază ei.

Cunoscută pentru prudenţa şi căutarea permanentă a consensului, dar criticată pentru lipsa de viziune, cancelarul a condus "o politică pragmatică a paşilor mici, fără mari convingeri ideologice", consideră Nils Diederich, un politolog de la Universitatea Liberă Berlin.

Cea mai bună ilustrare a acestui lucru este modul în care a gestionat criza euro.

Angela Merkel este preferată în tabăra sa din cauză că a ştiut să navigheze, de patru ani, între apărarea intereselor contribuabilului german şi salvarea proiectului european, impunându-şi doctrina "reforme structurale în schimbul solidarităţii faţă de ţările aflate în criză".

Uneori detestată în sudul Europei sau considerată drept o europeană mai puţin entuziastă, ea a făcut ceea ce a considerat necesar pentru salvarea euro, chiar dacă în mod tardiv.

Din punct de vedere economic, Germania s-a prezentat mult mai bine ca cei mai mulţi dintre vecinii săi în cursul crizei, cu o rată a şomajului scăzută (6,8% în august, cel mai mic nivel atins din 1990 încoace). Însă unii analişti consideră că Merkel culege fructul reformelor lansate în 2003 de cancelarul Schr