Presedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat vineri ca a avut o discutie cu premierul Victor Ponta, insa nu despre candidatura sa la alegerile prezidentiale din 2014, asa cum se astepta toata lumea, ci despre teme importante aflate pe agenda, cum ar fi comisia pentru Rosia Montana. “Am vorbit la telefon, am recapitulat temele din agenda, ce se petrece la Parlament, comisia comuna cu Rosia Montana, chestiunile astea. Dupa cum am vazut declaratiile, mergem inainte. Chestiunea asta cu certatul si cu impacatul face parte din vocabularul dumneavoastra (al presei—n.r.) si probabil l-a imprumutat si premierul, ca sa o termine odata cu dumneavoastra”, a spus Crin Antonescu, inainte de sedinta Biroului Politic National al PNL. Intrebat daca a primit garantii ca va ramane candidatul USL la alegerile prezidentiale de anul viitor, Antonescu a explicat ca nu a cerut asemenea garantii si a catalogat subiectul ca fiind o obsesie a presei. “Asta este obsesia dumneavoastra. Nu e a mea. Eu am vrut sa clarificam public niste chestii, nu am cerut nimanui niciun fel de garantie. Eu imi vad de treaba mea si nuantele din declaratiile colegilor de la PSD le apartin, dansii au simtit nevoia sa se clarifice asupra unor lucruri asupra carora pareau neclari. A avut loc o discutie telefonica, dar nu despre candidatura la prezidentiale, pentru ca asta nu e o tema pentru mine. Lucrurile sunt foarte clare pentru mine, ca sa nu vorbim ca e o tema din agenda anului 2014. Suntem in anul 2013. Am vorbit despre saptamana aceasta, despre deciziile importante care trebuia luate si ne-am inteles dupa cum era normal”, a mai precizat Antonescu. Presedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat vineri ca a avut o discutie cu premierul Victor Ponta, insa nu despre candidatura sa la alegerile prezidentiale din 2014, asa cum se astepta toata lumea, ci despre teme importante aflate pe agenda, cum ar fi comisia pentru