Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Sa nu ii omoram pe oameni!”

Publicat in Bihor Online, vineri 20 septembrie 2013 ·

Scris de Otilia Șandor - Este o declaraţie sanitară de la dezbaterea cu miinistrul Sănătăţii.

Cel puţin declarativ, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, are un punct comun cu reprezentanţii cadrelor medicale din Bihor şi alte cinci judeţe limitrofe: „Să nu îi omorâm pe oameni!”.

Declaraţia a fost făcută vineri, la penultima dezbatere regională din ţară, organizată de Ministerul Sănătăţii cu reprezentanţii Coaliţiei profesioniştilor din sistemul sanitar.

Dezbaterea a avut loc la Primăria Oradea şi a debutat cu prezentarea succintă a proiectelor pe care Ministerul Sănătăţii le-a iniţiat şi care, cel puţin în teorie, ar putea rezolva o parte a deficienţelor multiple şi grave din Sănătatea românească.

Ministrul liberal a invitat audienţa, formată din medici, asistenţi, farmacişti, dentişti, biologi, chiar şi pacienţi, să îşi spună păsurile şi chiar să propună idei pentru îmbunătăţirea sistemului sanitar românesc.Cinste medicilor!

Ca niciodată, reprezentanţii sanitari nu au ridicate probleme legate neapărat de salarizare şi şi-au concentrat ideile şi întrebările către ministru cu subiecte ce vizează direct şi personal beneficiul pacienţilor, lucru de apreciat.

De pildă, directorul unui spital mare din Cluj a declarat că la terapia intensivă de acolo se dau bani mult mai puţini decât la acelaşi tip de secţie dintr-o comună şi a accentuat faptul că este cumplit să spună pacienţilor că nu sunt bani şi să meargă să se trateze la secţia din spitalul comunal respectiv fiindcă în centrul universitar Cluj tariful pe caz rezolvat e mult mai mic.

Un alt medic dintr-un judeţ limitrof, stomatolog, a fost şi mai direct şi a atacat o problemă sesizată de mult timp de Jurnal bihorean: „Aţi spus că nu mai finanţaţi stomatologia şi banii luaţi de aici îi veţi da pe tratarea cancerului. Să ştiţi că există cancer şi la nivelul cavităţii bucale. Iar lumea

Articolul in Bihor Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia trimite de urgență mai multe avioane în Iran pentru a ajuta la stingerea incendiului din portul Bandar Abbas

HotNews acum o ora
Președintele rus Vladimir Putin a ordonat trimiterea mai multor avioane de urgență în Iran pentru a ajuta la stingerea incendiului izbucnit în portul Bandar Abbas, a relatat duminică agenția rusă de presă de stat TASS, citată de Reuters. „La instruc

Incendiu la Centrul de Primiri Urgențe al spitalului municipal Rădăuți

Ziua Constanta acum o ora
Un incendiu a izbucnit astăzi, 27 aprilie 2025 la Centrul de Primiri Urgențe al spitalului municipal Rădăuți, județul Suceava. Potrivit ISU Suceava, cel mai probabil, în urma unui scurtcircuit, izolația cablurilor electrice, aflate în tavanul fals a

Vaticanul a anunțat câte sute de mii de oameni au participat la funeraliile Papei Francisc

Libertatea acum 2 ore
Sâmbătă, 26 aprilie, a avut loc înmormântarea Papei Francisc în Piața Sfântul Petru din Vatican, urmată de procesiunea către bazilica Santa Maria Maggiore, unde Papa a fost înmormântat. Ceremonia a început la ora 10.00 și a fost oficiată de cardinal

Alertă în Canada! Cel puțin 9 persoane au murit după ce o mașină a intrat în mulțime la un festival

Ziua Constanta acum 45 minute
Nouă persoane au fost ucise după ce un șofer a intrat în plin în mulțimea care participa la un festival stradal filipinez la Vancouver, a anunțat poliția, relatează AFP și Reuters, conform Agerpres.ro 'Până în acest moment putem confirma că nouă per

Turiştii se întorc de la munte: trafic intens pe arterele ce duc spre Capitală

Ziarul Financiar acum 26 minute
Traficul rutier este intens duminică după-amiaza pe DN 1 - Valea Prahovei, DN 7 - Valea Oltului, Autostrada A 1 dinpre Vama Nădlac spre Deva: turiştii se întorc de la munte spre localităţi din Sudul ţării sau spre Capitală. Potrivit Centrului Infotr

Tratament injectabil inovator pentru regenerarea inimii după infarct

News.ro acum 2 ore
O descoperire promiţătoare în domeniul bioingineriei cardiovasculare ar putea îmbunătăţi modul în care sunt trataţi pacienţii după un infarct miocardic. Cercetătorii au dezvoltat un polimer injectabil care, administrat intravenos, stimulează procese

Opoziţia sud-coreeană îl desemnează pe Lee Jae-myung candidat în alegerile prezidenţiale de la 3 iunie

News.ro acum o ora
Partidul Democrat (PD, centru-stânga), principala formaţiune aflată în opoziţie în Coreea de Sud, l-a numit pe Lee Jae-myung candidat în alegerile prezidenţiale de la 3 iunie, un scrutin convocat în în urma destituirii preşedintelui Yoon Suk Yeol du

AUR propune modificarea legii Curţii Constituţionale ”pentru a preveni abuzurile electorale” şi a alinia legislaţia românească la standardele europene

News.ro acum 3 ore
Partidul AUR anunţă că a depus o iniţiativă legislativă pentru modificarea legii Curţii Constituţionale pentru a preveni ”abuzurile electorale”, afirmând că aceasta prevede interzicerea expresă a posibilităţii ca procesul electoral să fie anulat din

Calea negocierii succesiunii lui Francisc, deschisă după înhumarea iezuitului argentinian. Conclavul se deschide în mod tradiţional între a 15-a şi a 20-a zi de la moartea Papei, adică între 5 şi 10 mai. Data poate fi anunţată luni

News.ro acum 3 ore
Credincioşi au început să se reculeagă duminică dimineaţa la mormântul Papei Francisc, înhumat sâmbătă în Bazilica Santa Maria Maggiore, la Roma, în urma unor funeralii grandioase, deschizând calea negocierii succesiunii iezuitului argentinian, rela

Explozie devastatoare în cel mai mare port comercial iranian. Posibila cauză a dezastrului cu peste 18 morți și 800 de răniți

HotNews acum 7 ore
O puternică explozie în cel mai mare port comercial iranian a provocat sâmbătă cel puțin 18 morți și 800 de răniți, potrivit unui nou bilanț comunicat duminică de televiziunea de stat, incendiul provocat nefiind încă stins, informează AFP. Președint

Vremea

București
acum

14°
dum.

11°/15°
lun.

7°/18°
mar.

6°/19°
mie.

9°/22°
Iasi
acum

15°
dum.

5°/16°
lun.

5°/17°
mar.

6°/20°
mie.

12°/23°
Constanta
acum

13°
dum.

10°/14°
lun.

9°/12°
mar.

9°/12°
mie.

7°/14°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

8°/15°
lun.

6°/18°
mar.

8°/20°
mie.

9°/20°
Timisoara
acum

18°
dum.

7°/18°
lun.

11°/19°
mar.

9°/20°
mie.

10°/22°