JPMorgan Chase, investigată în continuare
Comisia americană pentru bursă şi valori mobiliare (SEC) investighează o serie de oficiali ai băncii JPMorgan Chase şi legăturile lor în cazul “Balena de la Londra” chiar dacă banca a fost de acord să plătească o amendă de 920 de milioane de dolari.
Angela Merkel, somată de investitorii germani
În timp ce cancelarul german Angela Merkel şi-a îndreptat întreaga atenţie către campania electorală pentru alegerile legislative ce vor avea loc duminică în Germania, mediul de afaceri îi cere să revină cât mai repede la problemele interne ale ţării.
Avertismentul Papei Francis
Papa Francis avertizeză Biserica Catolică riscă să-şi omită misiunea sa pastorală dacă îşi îndreaptă atenţia doar spre avorturi, metodele contraceptive şi căsătoriile între persoane de acelaşi sex.