News Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Marinică Buhăceanu, de 42 de ani, din satul Socrujeni, comuna Gorbăneşti, judeţul Botoşani, pentru săvârşirea infracţiunii de „tentativă la omor calificat”.
S-a reţinut că, în data de 28 aprilie 2012, aflându-se pe imaşul satului Socrujeni, comuna Gorbăneşti, judeţul Botoşani, inculpatul a lovit cu un obiect metalic peste cap, victima în vârstă de 82 de ani, care a suferit leziuni pentru vindecarea cărora au necesitat 48-50 zile de îngrijiri medicale.
„Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale şi sesizarea instanţei de judecată este o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrunte principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se precizează în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani.
News Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Marinică Buhăceanu, de 42 de ani, din satul Socrujeni, comuna Gorbăneşti, judeţul Botoşani, pentru săvârşirea infracţiunii de „tentativă la omor calificat”.
S-a reţinut că, în data de 28 aprilie 2012, aflându-se pe imaşul satului Socrujeni, comuna Gorbăneşti, judeţul Botoşani, inculpatul a lovit cu un obiect metalic peste cap, victima în vârstă de 82 de ani, care a suferit leziuni pentru vindecarea cărora au necesitat 48-50 zile de îngrijiri medicale.
„Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale şi sesizarea instanţei de judecată este o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrunte principiul prezumţiei