Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Povestea „căţelăriei” de la marginea Devei: peste 600 de maidanezi trăiesc în lagărul câinilor fără stăpân

Publicat in Adevarul, sâmbătă 21 septembrie 2013 ·

De mai bine de cinci ani, un teren cedat de administraţia locală a Devei unei asociaţii a iubitorilor de animale a fost transformat într-un adevărat lagăr pentru maidanezii strânşi de pe străzi. Numărul animalelor care ocupă ţarcurile de la marginea Devei, în zona Sântuhalm, depăşeşte 600. În ultimii ani a crescut continuu şi o dată cu el şi nesiguranţa oamenilor care trec prin zonă.

De cei peste 600 de maidanezi strânşi în adăpostul din Sântuhalm au grijă în cea mai mare parte a timpului doar două persoane, Liviu şi Ilona, care locuiesc într-o căsuţă înconjurată de mulţimea de câini. Cei doi le dau de mâncare patrupedelor şi încearcă să le oprească pe acestea să părăsească adăpostul. Sarcinile lor sunt aproape imposibil de indeplinit, din cauza supraaglomerării ţarcurilor. Totuşi, îngrijitorii nu au renunţat la activitatea lor dintr-un motiv uşor de acceptat: s-au obişnuit să trăiască printre câini, neavând alt loc unde să se mute.

Oameni muşcaţi

Drumul de peste un kilometru din satul Sântuhalm până la adăpostul maidanezilor a devenit în ultimii ani un teritoriu nesigur. Cu cât trecătorii se apropie de adăpost, cu atât mulţimea câinilor care le apar în faţă creşte. Haitele mişună prin faţa gardurilor din lemn ale adăpostului, spre disperarea localnicilor şi a celor care muncesc la firmele din zonă.

„Am fost muşcată de mai multe ori de câinii din ţarcuri. Şi nepotul meu a fost muşcat, dar şi alte femei din sat. Câinii sunt lăsaţi pe drum, iar mulţi dintre cei care trec prin faţa adăpostului se tem de ei”, spune Lucreţia, o săteancă din Sântuhalm. Femeia are un lot de teren în zona ţarcurilor cu câini pe care anul acesta a plantat cartofi. Se plânge că maidanezii ieşiţi din adăpost i-au scormonit pământul cu cartofi şi îşi fac nevoile pe el.

Adăpost supraaglomerat

În aceeaşi zonă, la mai puţin de 100 de metri de ţarcuri, func

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 2 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 6 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Vicepremierul Tanczos Barna: Se putea şi fără majorarea TVA, dar trebuia luată o măsură cu impact bugetar similar. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la impozitare progresivă

News.ro acum 3 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că s-ar fi putut evita majorarea TVA la 21 la sută, dacă Guvernul ar fi luat o altă măsură cu un impact bugetar similar, el dând ca exemplu impozitarea progresivă.

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 4 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 4 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 4 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 7 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 8 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Vremea

București
acum

22°
mar.

21°/36°
mie.

23°/37°
joi

19°/29°
vin.

18°/32°
Iasi
acum

20°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
vin.

16°/28°
Constanta
acum

22°
mar.

20°/32°
mie.

22°/28°
joi

21°/26°
vin.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

16°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

21°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°
vin.

15°/30°