Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, a declarat, sâmbătă, că, din păcate, sunt cetăţeni români, inclusiv în Mexic, în America Latină şi în Asia, care "au căzut în plasa unor reţele de trafic de droguri", el transmiţând "un semnal politic de avertizare, să nu se joace nimeni cu focul!"
Întrebat de jurnalişti despre faptul că unii români nu sunt primiţi în Mexic, fiind întorşi de la aeroport, ministrul Titus Corlăţean a spus că "sunt anumite situaţii, dar nu o regulă".
"Sunt anumite situaţii, dar nu ca o regulă. Mai apar astfel de situaţii de excepţie şi în astfel de ocazii acordăm tot sprijinul consular dacă sunt probleme legate de paşapoarte, dacă sunt probleme legate de alte lucruri, astea încercăm să le reglăm", a spus Corlăţean, care a menţionat că, dacă tot a venit vorba despre Mexic, trebuie precizat că sunt cetăţeni români care "au căzut în plasa unor reţele de trafic de droguri, unii sunt transportatori de droguri şi, din păcate, suportă consecinţe".
"Însă pentru că aţi vorbit de Mexic, eu aş vrea să menţionez un alt subiect, mult mai complicat, mult mai delicat şi care se regăseşte în America Latină şi în Asia. Din păcate, concetăţeni de-ai noştri, inclusiv în Mexic, au căzut în plasa unor reţele de trafic de droguri, unii sunt transportatori de droguri şi, din păcate, suportă consecinţe. Avem astfel de situaţii în care noi încercăm, cu sprijin consular, să le acordăm asistenţă consulară, dar vreau să atrag atenţia foarte serios şi ăsta este şi sensul campaniei pe care am demarat-o ieri (n.r. - vineri) cu spoturi pe care sperăm să le preia mass-media de avertizare", a mai spus Corlăţean, care a adăugat că sunt peste 30 de state în lume în care traficul de droguri se pedepseşte cu pedeapsa capitală, menţionând că sunt situaţii în care românii trebuie să se ferească, să nu facă greşeli.
"Sunt peste 30 de state în lumea ast