Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De trei ori penal: Detalii din noul dosar de corupţie al judecătorului Mircea Puşcaş

Publicat in Bihoreanul, sâmbătă 21 septembrie 2013 ·

9 noiembrie 2012. Petru Cocian şi Mihai Halas, doi traficanţi de ţigări din Maramureş, erau arestaţi la cererea procurorilor DNA după ce recunoscuseră că au oferit 40.000 euro judecătorului Mircea Puşcaş de la Curtea de Apel Oradea, în schimbul unei sentinţe favorabile.

Banii urmau să ajungă la magistrat prin intermediul a două cunoştinţe comune, Ioan Mihai Adrian şi Mihai Teleptean, cel din urmă moroşan la origine, dar mutat de câţiva ani cu afaceri în Bihor. "Dacă şi-a permis să ceară bani în numele meu, acum să răspundă!", spunea atunci judecătorul, negând că ar fi ştiut ceva despre afacere. Realitatea pare să fie, însă, alta. Iar săptămâna trecută, magistratul a fost trimis în judecată. Pentru a treia oară!

Şpagă cu contract

Ancheta DNA a pornit în urma unui denunţ formulat împotriva lui Petru Cocian şi Mihai Halas de către Nicolae Codrescu, un bărbat judecat alături de cei doi pentru contrabandă cu ţigări şi dare de mită. Procesul lor se află pe rolul Curţii de Apel Oradea din aprilie 2012, după ce tustrei fuseseră condamnaţi la închisoare cu executare de Tribunalul Satu Mare: Halas la 9 ani, iar Cocian şi Codrescu la câte 6.

Încercând să-şi salveze pielea, Halas şi Cocian au apelat la Mihai Teleptean (foto), conjudeţean de-al lor mutat în Bihor şi bun prieten cu Mircea Puşcaş, unul din magistraţii care îi judeca. Când Teleptean a acceptat să-i ajute, cei doi l-au anunţat şi pe Codrescu. Fiecare urma să pună la bătaie câte 20.000 euro. Codrescu însă a refuzat şi i-a denunţat pe ceilalţi procurorilor anticorupţie.

Pe Halas şi Cocian, Teleptean i-a dus prima dată la cumnatul judecătorului, Victor Ciarnău, cunoscut dealer de maşini din Marghita. Urmau să plătească preţul libertăţii sub forma unui contract de cumpărare pentru un BMW seria 7. În cele din urmă, combinaţia a căzut, căci preţul maşinii, 50.000 euro, a fost considerat prea

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum o ora
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

BREAKING | A murit actorul Malcolm-Jamal Warner din The Cosby Show. Care a fost cauza decesului

Cancan acum 39 minute
Malcolm Jamal-Warner, actorul, cunoscut mai ales pentru rolul lui Theo din serialul The Cosby Show, a murit duminică, 20 iulie, la vârsta de 54 de ani, în timp ce se afla în vacanță cu familia sa în Costa Rica. Autoritățile au stabilit cauza decesul

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 5 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum 3 ore
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 6 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum 2 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

Două persoane au murit şi patru au fost rănite în Gorj, după ce autoutilitara în care se aflau s-a răsturnat într-o râpă / A fost activat Planul Roşu de Intervenţie

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două persoane au murit şi patru au fost rănite într-un accident rutier petrecut, luni seară, în judeţul Gorj. O autoutilitară care circula pe un drum forestier s-a răsturnat la un moment dat într-o r

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 8 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

BREAKING Datoria publică a României a depășit pragul de 1.000 de miliarde lei, pentru prima dată în istorie

G4Media acum 2 ore
Datoria publică a României a depășit, pentru prima dată în istorie, pragul de 1.000 de miliarde lei, arată cele mai recent date publicate de Ministerul Finanțelor. Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: - articolul continuă mai jos - Da

Vremea

București
acum

30°
lun.

20°/36°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
Iasi
acum

25°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
Constanta
acum

25°
lun.

20°/33°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
Timisoara
acum

28°
lun.

19°/39°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°