În 1958, pe patul de moarte, tatăl său îl obliga pe Iosif Sava să-i promită că nu va uita niciodată muzica. 40 de ani mai târziu, la momentul morţii sale, România îl pierdea pe cel mai cunoscut şi popular critic de muzică din istoria recentă. Aceasta este povestea vieţii sale, spusă, în exclusivitate, de fosta sa soţie şi de apropiaţii şi colaboratorii fostului mare muzicolog.

În primăvara lui 1998, într-o seară oarecare, Iosif Sava îşi ducea la capăt ultima „Serată muzicală“. Câteva luni mai târziu, era internat de urgenţă la Spitalul Municipal din Capitală. A urmat o lună de comă profundă şi dispariţia definitivă.

Persoanele care l-au cunoscut cel mai bine spun că, până să ajungă sub tăişul bisturiului, Iosif Sava avea milioane de planuri: cărţi, emisiuni, concerte, critici, emisiuni radio, discuţii, proiecte personale. Gândul dispariţiei dintre noi nu era unul viabil în mintea muzicologului. Lumea trebuia să continue atât timp cât muzica se făcea auzită. Iar muzica s-a auzit, şi nu oricum. Ci vreme de decenii întregi, la radio, apoi la televiziune, de la cea de stat, la cele comerciale. Iosif Sava este unul dintre puţinele exemple în care persoanele se identifică până la cel mai mic detaliu cu mesajul transmis.

Viaţa sa întreagă a fost studiu, cărţi lecturate, zeci de mii de ore de audiţii, interviuri şi emisiuni. Când o persoană pune atâta pasiune în tot ceea ce face, îşi asigură o posteritate de poveste, însă creează şi o masă de aşteptări ce trebuie umplută de succesori. Este cazul lui Sava, emulat şi imitat, dar niciodată detronat, până acum. Dovada o puteţi vedea şi astăzi, privind cu atenţie feţele celor care dau din întâmplare peste o fotografie de-a sa, sau cărora le este rezervată minunea de a mai prinde, la cine ştie ce oră târzie din noapte, redifuzarea unei emisiuni vechi, cu un pupitru de unde tronează figura lui Iosif Sava.