Astăzi este „Ziua porţilor deschise la Muzeul de Ştiinţele Naturii” din Suceava, unde vizitatorii vor putea face tururi de muzeu gratuite. Ziua cooperării europene, sărbătorită oficial pe 21 septembrie, este o sărbătoare a realizărilor regiunilor și țărilor europene care colaborează la nivel transfrontalier.
După cum ne-a spus Carmen Bădăluţă, muzeograf în cadrul departamentului de proiecte cu finanţare externă de la Muzeul Bucovinei, pentru prima dată, ziua de 21 septembrie va fi celebrată în aceeași zi în toată Europa, atât în statele membre ale Uniunii Europene, cât și în țările vecine.
Această sărbătoare reprezintă o inițiativă europeană, aflată la a doua ediție, și se realizează prin desfășurarea, în aceeași perioadă de timp, de activități dedicate publicului larg și în mod special comunităților din ariile eligibile ale programelor finanțate prin Obiectivul ”Cooperare Teritorială Europenă” și Instrumentul European de Vecinătate și Parteneriat. Motto-ul celebrării în spiritului european al cooperării este: “La graniţe, ne dezvoltăm împreună: Să participăm!”.
Materiale informative despre proiectele transfrontaliere
La Muzeul de Ştiinţele Naturii Suceava, în cadrul manifestărilor dedicate Zilei Cooperării Europene, se poate vizita şi expoziţia Muzee în aer liber Suceava-Cernăuţi. Astăzi, organizatorii vor distribui publicului vizitator materiale publicitare/informative despre proiectele transfrontaliere implementate sau în curs de implementare. Expoziţia prezintă imagini cu obiective de arhitectură tradiţională din cele două muzee în aer liber. Organizată de Muzeul Bucovinei, expoziţia va putea fi vizitată până pe 28 septembrie. Carmen Bădăluţă a explicat că expoziţia este un produs al proiectului „Moştenire tradiţională comună – element de promovare europeană”. „Este vorba de promovarea arhitecturii tradiţionale din regiunea de gra