Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SALVAT DE FILMULEŢE. Iar s-a pitit edilul Oprescu. ASPA şi Primăria Capitalei rezolvă problema câinilor maidanezi doar din vorbe

Publicat in Vremea Noua, sâmbătă 21 septembrie 2013 ·

La trei zile după ce EVZ a relatat că maidanezii agresivi adoptaţi riscă să ajungă iarăşi în stradă, şi a prezentat cazul concret al unui astfel de câine, procurorii au dispus blocarea adopţiilor şi verifi că sterilizările. În ultimele zile, atenţia opiniei publice a fost acaparată de înregistrările în care micuţul Ionuţ sfârşea atacat de o haită de comunitari, în zona Parcului Tei. Nimeni n-a mai amintit despre responsabilitatea edilului-şef, cel care trebuie să gestioneze câinii fără stăpân. Şi nici primarul general n-a mai avut nicio reacţie, după ce a încercat, teatral, să verse câteva lacrimi pentru copilul de patru ani. La trei zile după moartea tragică a lui Ionuţ, când s-a întors din vacanţă.

Cazul “Ionuţ” a scos la iveală cât de gravă este problema maidanezilor şi cât de superficiali sunt mai marii Capitalei, când vine vorba să gestioneze această problemă.

Câinii agresivi, din nou liberi

După ce “Evenimentul zilei” a dezvăluit că reprezentanţii Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA) au continuat să facă adopţii pe bandă rulantă, fără să se asigure că cei care iau câinii au unde să îi ţină, şi după ce Ionuţ, băiatul de patru ani, a fost ucis de maidanezi adoptaţi şi lăsaţi pe stradă de un ONG, procurorii au dispus sistarea adopţiilor şi a sterilizărilor.

Mai grav, EVZ a prezentat un caz concret care demonstrează indolenţa autorităţilor: la câteva zile de la demararea adopţiilor în masă, după ce Ionuţ a fost ucis, un câine agresiv, luat de hingheri dintr- un parc pentru că a muşcat mai multe persoane, a reapărut şi a făcut o nouă victimă. Contactat de EVZ, şeful hingherilor, Răzvan Băncescu, a explicat că este posibil să fie din cei adoptaţi şi a trimis hingherii privaţi pe urmele lui. Trei bărbaţi trimişi la faţa locului s-au chinuit o jumătate de zi să îl prindă şi nu au reuşit.

Acum, procurorii au

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 8 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 10 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 10 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 6 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 6 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

FOTO Incendiu în Adamclisi, județul Constanța! O victimă cu arsuri transportată la spital

Ziua Constanta acum 5 ore
Un incendiu a izbucnit astăzi, 13 iulie 2025, în localitatea Adamclisi, județul Constanța. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost alertați prin apel la numărul 112 pentru stingerea incendiului. Potrivi

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

SuperLiga: Oțelul Galați și Petrolul Ploiești, remiză în prima etapă

HotNews acum 8 ore
Oțelul Galați și Petrolul Ploiești au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, duminică, în prima etapă din SuperLiga. Oțelul Galați – Petrolul Ploiești 0-0 Oțelul a fost aproape de deschiderea scorului în minutul 2, când Lameira a trimis p

Vremea

București
acum

19°
lun.

19°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

20°
lun.

20°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°