125 de ani de existenţă în viaţa muzicală internaţională, 120 de instrumentişti din peste 20 de ţări şi numeroase aprecieri pozitive ale criticilor din domeniu... Publicul meloman va putea urmări concertul Orchestrei Regale Concertgebouw (dirijor: Mariss Jansons) LIVE online pe enescu.tvr.ro sâmbătă (21 septembrie), de la ora 19.30, şi duminică (22 septembrie), de la ora 11.00.
Sâmbătă este programat în transmisiune directă de la Ateneul Român şi recitalul pregătit de pianistul francez Jean-Claude Pennetier. Astfel, de la ora 17.00, în seria „Recitaluri şi concerte camerale”, melomanii se vor delecta la TVR HD şi online pe enescu.tvr.ro şi pe TVR+ cu un program de Fauré, Busoni, Enescu şi Debussy.
Tot sâmbătă, Academia Saint Martin in the Fields va prezenta de la ora 22.30 un program de Felix Mendelssohn (dirijor: Sir Neville Marriner) alături de violonistul Boris Brovtsyn. Concertul ansamblului londonez va fi transmis în direct la TVR 2, TVR HD şi va fi disponibil simultan şi online pe enescu.tvr.ro şi pe TVR+.
Rundfunk oferă ultimul regal din Seria Wagner de la Festivalul „George Enescu”
Duminică, 22 septembrie, de la ora 17.00, internauţii pot urmări online pe enescu.tvr.ro Orchestra Rundfunk din Berlin, cea mai veche orchestră radio din Germania, care va prezenta „Amurgul zeilor”, ultima parte a tetralogiei „Inelul Nibelungilor” de Richard Wagner. La pupitrul orchestrei se va afla Marek Janowski. Mai multe informaţii despre Orchestra Rundfunk şi despre ansamblul Saint Martin in the Fields pot fi găsite pe site-ul TVR dedicat festivalului, în secţiunea „Invitaţi”.
Pe site-ul TVR dedicat Festivalului „George Enescu” poate fi urmărită înregistrarea celei mai recente ediţii a Agendei Festivalului, care cuprinde relatări de la lansarea cărţii „Cortez”, semnată de jurnalistul TVR Marius Constantinescu, şi de la lansare