Un orădean în vârstă de 42 de ani a murit, vineri după amiază, după ce a căzut într-o prăpastie din Cheile Olteţului.
Potrivit presei centrale, bărbatul era profesor de Fizică şi mersese în excursie cu mai mulţi prieteni din Oradea. La un moment dat, s-a oprit să facă poze, dar, apropiindu-se prea mult de marginea prăpastiei, un picior i-a alunecat, s-a dezechilibrat şi s-a prăbuşit în gol, circa 20-30 de metri.
Accidentul s-a petrecut în Cheile Olteţului, aproape de peştera şi mănăstirea Polovragi. Deşi salvamontiştii au sosit rapid la faţa locului şi au reuşit să coboare la bărbat, a fost prea târziu, multiplele leziuni fiindu-i fatale.
Procurorii au deschis o anchetă. Cadavrul orădeanului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj, pentru necropsie.
Ca o coincidenţă sumbră, tragedia s-a petrecut în aceeaşi zonă în care, pe 20 august, şi-a pierdut viaţa şi mama Monicăi Gabor, după ce o stâncă s-a desprins din munte şi i-a zdrobit capul, în timp ce făcea o fotografie.
Un orădean în vârstă de 42 de ani a murit, vineri după amiază, după ce a căzut într-o prăpastie din Cheile Olteţului.
Potrivit presei centrale, bărbatul era profesor de Fizică şi mersese în excursie cu mai mulţi prieteni din Oradea. La un moment dat, s-a oprit să facă poze, dar, apropiindu-se prea mult de marginea prăpastiei, un picior i-a alunecat, s-a dezechilibrat şi s-a prăbuşit în gol, circa 20-30 de metri.
Accidentul s-a petrecut în Cheile Olteţului, aproape de peştera şi mănăstirea Polovragi. Deşi salvamontiştii au sosit rapid la faţa locului şi au reuşit să coboare la bărbat, a fost prea târziu, multiplele leziuni fiindu-i fatale.
Procurorii au deschis o anchetă. Cadavrul orădeanului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj, pentru necropsie.
Ca o coincidenţă sumbră, tragedia s-a petrecut în aceeaşi zonă în care, pe