Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O echipă de cercetători britanici susţin că au descoperit viaţă extraterestră

Publicat in Antena 3, sâmbătă 21 septembrie 2013 ·

O echipă de cercetători britanici a anunţat că a descoperit dovada că există viaţă extraterestră, după ce au adunat mostre de particule de la marginea spaţiului extraterestru, la altitudinea de 27 de kilometri în stratosferă, potrivit Agerpres, care citează The Independent.

Cercetătorii au expediat un balon până la altitudinea de 27 de kilometri, acesta recoltând mostre de particule ce conţin microorganisme despre care oamenii de ştiinţă britanici susţin că nu ar putea proveni decât din spaţiul cosmic.

„Suntem convinşi în proporţie de 95%” că aceste organisme nu-şi au originile pe Pământ, a afirmat profesorul Milton Wainwright.

„După toate informaţiile pe care le deţine ştiinţa din prezent, suntem aproape convinşi că aceste organisme provin din spaţiul cosmic. Nu există niciun mecanism cunoscut prin care aceste forme de viaţă ar putea ajunge până la astfel de înălţimi. Din câte putem spune, pornind de la fizica pe care o cunoaştem, aceste organisme ajung aici din spaţiul cosmic”, a explicat omul de ştiinţă.

Unele mostre de particule erau acoperite de praf cosmic, fapt ce conferă şi mai multă susţinere ipotezei că ar proveni din spaţiul extraterestru.

„Aceste organisme sunt foarte neobişnuite”, a mai spus profesorul Wainwright, care lucrează la Departamentul de Biologie Moleculară şi Biotehnologie al Universităţii din Sheffield.

„Dacă aceste organisme ar proveni de pe Pământ ar fi trebuit să identificăm lucruri comune pe planeta noastră, aşa cum ar fi, spre exemplu, grăunţele de polen. În schimb noi suntem aproape siguri că este vorba despre nişte entităţi biologice ce provin din spaţiu”, a precizat el.

Cercetătorii britanici consideră că aceste microorganisme sunt transportate prin spaţiu de comete. Mostrele de particule au fost adunate cu prilejul unei "ploi de stele" provenită d

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident între un TIR și un autocar plin cu copii ucraineni, la Constanța. Patru persoane au fost duse la spital pentru îngrijiri VIDEO

Ziare.com acum o ora
Autorităţile din Constanţa au activat Planul Roşu de intervenţie, în noaptea de duminică spre luni, 17 iunie, după un accident între un TIR şi un autocar cu 57 de cetățeni ucraineni, dintre care 42 minori. În urma evenimentului, patru persoane au fo

Examenul naţional de bacalaureat începe azi cu evaluarea competenţelor orale

Mediafax acum o ora
Probele de evaluare a competenţelor din cadrul primei sesiuni (iunie – iulie) a examenului naţional de bacalaureat 2024 sunt programate în intervalul 17 - 27 iunie. Probele se vor desfăşura după următorul calendar: 17 - 19 iunie: Evaluarea competenţ

UPDATE - Grav accident în centrul Capitalei, între un microbuz şi un autoturism. 12 persoane au fost rănite / Şoferul microbuzului, care nu a respectat culoarea roşie a semaforului, avea 0.54mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO, VIDEO

News.ro acum 16 minute
Douăsprezece persoane au fost rănite, necesitând transportul la spital, în urma unui accident produs luni noaptea, la Piaţa Unirii din Bucureşti, între un autoturism şi un microbuz. Şoferul microbuzului, un tânăr de 21 de ani care nu a respectat cul

Avionul premierului neozeelandez s-a defectat în drum spre Japonia. Oficialul a mers cu un zbor comercial spre Tokyo

News.ro acum o ora
Avionul forţelor de apărare neozeelandeze care îl transporta pe premierul neozeelandez Christopher Luxon în Japonia s-a defectat, duminică, obligându-l pe prim-ministru să ia un zbor comercial, a confirmat, luni, biroul acestuia, citat de Reuters. L

Anglia învinge cu emoţii Serbia cu 1-0, cu o lovitură de cap a lui Bellingham

Mediafax acum 33 minute
O lovitură puternică de cap din prima repriză a lui Jude Bellingham a făcut ca naţionala de fotbal a Angliei să debuteze cu un succes la Euro 2024. Englezii s-au impus duminică cu 1-0 în faţa Serbiei, la capătul unui meci tensionat, în care Three Li

Armata israeliană avertizează cu o escaladare după intensificarea tirurilor de artilerie ale Hezbollah. „Ar putea avea consecinţe dezastruoase”

Ziare.com acum 54 minute
Armata israeliană a avertizat duminică, 16 iunie, că intensificarea tirurilor de artilerie din partea Hezbollahului libanez împotriva Israelului ar putea declanşa o escaladare periculoasă, relatează AFP. Daniel Hagari, purtătorul de cuvânt al armate

România debutează cu Ucraina, luni, la Euro-2024. Meciul are loc de la ora 16.00, la Munchen

News.ro acum 2 ore
Naţionala de fotbal a României debutează, luni, la Campionatul European de fotbal, urmând să întâlnească selecţionata Ucrainei. Meciul are loc de la ora 16.00, la Munchen, în grupa E. Tricolorii au disputat 6 meciuri contra vecinilor, cu 3 victorii

Gata de start! Ucraina, primul adversar al „tricolorilor” la Euro 2024

Buna ziua Brasov acum 5 ore
România debutează astăzi la Euro 2024, de la ora 16.00, la Munchen, urmând a înfrunta reprezentativa Ucrainei. Selecţionerul Edward Iordănescu a afirmat că prima adversară de la EURO 2024 are experienţa turneelor finale, ceea reprezintă un atu faţă

Președintele PNL, Nicolae CIUCĂ: Este nevoie ca fiecare dintre cele două partide să vină cu propriul candidat

Gandul acum 10 ore
Președintele PNL, Nicolae Ciucă, spune că nu este un om orgolios și din acest motiv alianța politică dintre PSD și PNL a rezistat, având în vedere că au existat episoade pe traseu care i-au pus orgoliul la încercare. Șeful liberalilor a mai declarat

Calendar Ortodox. Sărbătoare pe 17 iunie 2024

Ziua Constanta acum 14 minute
În această luna, în ziua a şaptesprezecea, pomenirea Sfinţilor Mucenici: Manuil, Savel şi Ismail. Aceşti trei fraţi erau din Persida, şi fiind trimişi de Valtan, împăratul perşilor, pentru pace, în zilele lui Iulian Paravatul (pe care-l văzuseră în

Vremea

București
acum

25°
lun.

21°/32°
mar.

22°/33°
mie.

21°/34°
joi

23°/37°
Iasi
acum

20°
lun.

18°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/32°
joi

21°/27°
Constanta
acum

23°
lun.

20°/26°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

20°/27°
Timisoara
acum

21°
lun.

17°/29°
mar.

17°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°