Cele treisprezece minute de joc de plajă ale brazilianului

În toate redacţiile unde am lucrat, am avut de-a face cu cîţiva rătăciţi, despre care nimeni nu ştia cum au ajuns ei acolo şi la ce erau buni. Altfel, băieţi de comitet - cum se zicea pe atunci - în sensul că, afară de faptul că nu cunoşteau meserie, nu le puteai reproşa nimic. Asta era şi problema lor, că îşi dădeau silinţa, convinşi că munca e totul. Munca şi nu rezultatul muncii. Năduşind zile de-a rîndul ca să scrie un articol plicticos gîndeau că truda prostului le dădea dreptul să-i vorbească de rău pe dotaţii care îşi scriau reportajele repede şi cu har.

Tatu de la Steaua e un astfel de rătăcit în Europa şi nimerit, naiba ştie cum, la noi. În toate comentariile eşecului cu Schalke, minutul 67, cînd nemţii ne-au dat primul gol, e socotit momentul fracturii în joc. În fapt, necazul a venit mai devreme, doar că nu semăna a necaz, ci a soluţie. În minutul 60, Stanciu a fost schimbat cu Tatu, care la rîndul său n-a jucat - dacă se cheamă joc învîrteala aia braziliană de plajă fără minge - decît 13 minute. Cele 13 minute degeaba ale lui Tatu au dat peste cap tot scenariul Stelei. Că s-a accidentat nu-i ceva care să ne mire. Mediocrii se accidentează des, pentru se pun cu cine nu trebuie, cînd şi unde nu trebuie. Se reped să arate ei lumii ce nu pot şi nu ştiu, nu au simţul fazei, nu au simţul piciorului şi se rup. Marii fotbalişti sînt mari şi prin aceea că nu riscă totul pentru puţin. Nu-şi pun mintea cu primitivii, nu pun forţa şi încăpăţînarea înaintea tehnicii. Jucătorul tehnic rezolvă cu talentul fazele în care alde Tatu forţează cu oasele şi tendoanele.

Întrebarea e de ce a fost trimis în teren Tatu, într-un meci cu o asemenea miză psihică, decisiv pentru viitorul imediat al echipei, deşi a adunat destule motive să nu mai fie ţinut la Steaua ?

Uneori, destinul se manifestă şi a