Ediția din acest an a festivalului itinerant de cultură și mâncare a adunat la Cluj meșteri din întreaga țară. Aceștia au venit cu speranța că oamenii de aici se vor arăta încântați de produsele lor realizate manual, pentru care muncesc zilnic ore întregi.
Printre meșterii prezenți în Piața Unirii din Cluj-Napoca se află și pe Sorin. Bărbatul este de meserie olar și a venit tocmai din Dej. Are 43 de ani, iar în urmă cu 10 ani a început să realizeze obiecte din lut: căni, oale, tăvi, dar și suveniuri.
„Olăritul productiv s-a transformat, de-a lungul timpului, în olărit decorativ, din păcate”, spune omul, cu o umbră de regret în glas. În timp ce învârte roata și modelează o cană, bărbatul povestește că în prezent lumea nu mai cumpără astfel de produse pentru că nu mai sunt bani pentru așa ceva. Fiecare cumpără strictul necesar, iar obiectele din lut, nu mai reprezintă pentru oameni o necesitate. Mai mult, bărbatul recunoaște că vânzările i-au scăzut cu 50%, dacă nu mai bine.
„Dacă înainte un client cumpăra obiecte în valoare de 100 de lei, acum ia doar de 50 de lei”, spune meşterul, în timp ce își mai udă mâinile pentru ca lutul pe care îl modelează să nu i se lipească de degete.
Multă lume se oprește în preajma lui, tocmai pentru a-l admira în timp ce muncește. Acest lucru îl bucură pe bărbat, care se gândește că astfel, cineva poate se gândește să îi fure meseria, pe care o practicau înainte sute de oameni, dar care în prezent s-a transformat într-un meșteșug pe care puţini îl mai stăpânesc.
La câteva mese distanţă stă tanti Veturia. Femeia are 80 de ani, însă chipul îi ascunde adevărata vârstă. Îmbrăcată într-o cămaşă cusută de propriile ei mâini, femeia îi întâmpină pe toți cei care opresc la standul ei, cu un zâmbet cald.
„Lumea a început să cumpere straiele populare. E bine, dar crede-mă că pe mine mă bucură mai mult faptul că le pl