Muzica din alte timpuri nu mai vorbeşte sensibilităţii noastre. Vorbeşte, însă, direct conştiinţei noastre şi ne dă neîncetat o lecţie majoră: lumea nu începe cu noi şi nu se termină cu noi. Spuneţi că asta e o banalitate? Că toată lumea ştie asta? Serios? Ia priviţi în jur şi vedeţi cîţi se comportă ca şi cum lumea începe şi se termină cu ei şi abia apoi să-mi spuneţi că reamintirea permanentă a acestui adevăr este inutilă!
În toamna lui 2010, Jordi Savall şi Hesperion XXI au scos pe piaţă un album consistent intitulat ”Dinastia Borgia – Biserică şi Putere în Renaştere”. Spun ”consistent” şi pentru că proiectul curpinde 3 dc-uri, totalizînd mai mult de 3 ore şi jumătate ca durată, dar şi pentru că acestea sînt însoţite de un text amănunţit şi de un dvd despre drumul prin istorie al uneia dintre cele mai celebre familii. Pe scena Ateneului, într-o agreabilă după-amiază de toamnă, Savall a spicuit din aceste album, oferindu-ne un show de aproximativ două ore. Cum reperele pentru aprecierea acelei muzici lipsesc celor mai mulţi, rămîne doar momentul magic al minunării. Instrumente vechi mînuite măiastru, voci de toate genurile (de la contratenor la bas, plus o soprană) bine antrenate pentru acest gen de cînt şi o muzică din alte universuri care, paradoxal, pe măsură ce sînt mai depărtate în timp, par mai apropiate, mai intime. Nu sînt un împătimit al muzicii vechi, dar am impresia stranie, de fiecare dată cînd o ascult, că îmi şopteşte la ureche, că îmi cîntă direct mie, că îmi spune ceva personal. Este ca şi cum istoria lumii devine istoria mea personală. Mă simt un personaj dintr-o stampă din secolul XVI-lea.
Jordi Savall este un muzician special, poate cel mai special dintre imenşii artişti aduşi la Bucureşti de această ediţie a Festivalului. În anii 1960, pe cînd studia violoncelul la Barcelona, a descoperit două pasiuni care nu l-au părăsit niciodată:
