IAŞI. Liderii ieşeni ai Partidului Mişcarea Populară susţin că în Uniunea Europeană ameninţările viceprimarului Mihai Chirica la adresa celor care protestează nu sunt permise, precizand totodata că ieşenii au ales un viceprimar, nu un jandarm.
Dan Mâţă, liderul PMP Iaşi, condamnă ieşirile şefilor primăriei la adresa celor care protestează împotriva proiectului Roşia Montană sau a tăierii teilor.
„Nichita şi Chirica îi ceartă pe ieşeni şi îi ameninţă pe cei care prostestează împotriva proiectului Roşia Montană şi a tăierii teilor. Îi UE astfel de ameninţări sunt nepermise. Unde s-a văzut ca un viceprimar să ameninţe că vor vedea cei care protestează şi ca va cere intervenţia Poliţiei şi Jandarmeriei? Noi am ales au viceprimar, nu un jandarm”, a spus Dan Mâţă.
„Te-ai trezit tu dimineaţă că nu vezi statuia Fecioarei Maria de la Episcopia Romano-Catolică şi ai tăiat teii?”, a întrebat liderul PMP Iaşi, referirea fiind la vicele Chirica.
Totodată, Dan Mâţă a spus că nu înţelege de ce primăria scrie în afişe că deschiderea stagiunii de la Opera Iaşi va avea loc pe Bulevardul Ştefan cel Mare, câtă vreme nu este vorba de bulevard, ci de pieronal.
„Nichita zice că face acolo sală de spectacole. De ce spuneţi domnule Nichita că e bulevard şi nu pietonal. Vă e ruşine? E o lipsă acută de respect faţă de ieşeni”, a mai spus şeful PMP Iaşi.
IAŞI. Liderii ieşeni ai Partidului Mişcarea Populară susţin că în Uniunea Europeană ameninţările viceprimarului Mihai Chirica la adresa celor care protestează nu sunt permise, precizand totodata că ieşenii au ales un viceprimar, nu un jandarm.
Dan Mâţă, liderul PMP Iaşi, condamnă ieşirile şefilor primăriei la adresa celor care protestează împotriva proiectului Roşia Montană sau a tăierii teilor.
„Nichita şi Chirica îi ceartă pe ieşeni şi îi ameninţă pe cei care prostestează împotriva proiectului Roşi