Adjunctul şefului Poliţiei Prahova, Ionel Trandafirescu, al cărui fiu este suspectat de contrabandă cu ţigări, fiind ridicat de anchetatori, declară că a aflat despre acest lucru de la purtătorul de cuvânt al Poliţiei, care i-a spus ce a relatat presa, el adăugând că fiul său nu mai locuieşte cu el.
Contactat de corespondentul MEDIAFAX şi întrebat despre situaţia fiului său, adjunctul şefului Poliţiei Prahova, comisar-şef Ionel Trandafirescu, a declarat: "Multă lume poate să fie audiată, nu ştim care e rezultatul. Fiul meu nu mai este la mine, este căsătorit. Şi pentru mine este o surpriză. Mai mult nu pot să vă spun".
Trandafirescu a mai spus că a aflat din presă că fiul său a fost dus la audieri: "Din presă, dimineaţă, am aflat. Purtătoarea de cuvânt al IPJ Prahova mi-a spus ce a apărut. Aşa am aflat".
De asemenea, întrebat dacă îl afectează din punct de vedere profesional situaţia fiului său, Trandafirescu a răspuns: "Este prematur să mă pronunţ eu acum. Situaţia mea profesională nu o decid eu. Dacă şefii mei consideră că…".
El a mai spus că nu doreşte să facă mai mute comentarii până când nu are "date certe".
Comisarul-şef Ionel Trandafirescu deţine funcţia de adjunct al şefului Poliţiei Prahova din aprilie 2005.
Liderul grupării de contrafacere şi contrabandă cu ţigări, interlopul Ion Guşan, zis Nicu Patron, şi fiul adjunctului şefului Poliţiei Prahova, Daniel Trandafirescu, au fost ridicaţi în urma percheziţiilor din Bucureşti, Ploieşti şi judeţul Ilfov, declarau pentru MEDIAFAX surse judiciare.
Sursele citate precizau că Ion Guşan ar fi liderul grupării de contrafacere şi contrabandă cu ţigări. Acesta a fost suspectat şi că l-ar fi angajat pe Vitalie Proca să îl ucidă pe bancherul rus German Gorbunţov, pe care l-a împuşcat, de şase ori, la Londra,