Deşi are o părere foarte proastă despre presă, atacantul apelează tot la ea, ca să-şi protejeze imaginea

După ce a fost dus în cătuşe la secţia de poliţie, la sfîrşitul lui mai, Tamaş a ales să-şi exprime părerea despre situaţia lui doar prin intermediul avocaţilor. E o strategie. La vremea respectivă, selecţionerul a făcut următorul comentariu: “În Anglia, probabil nu se băga în seamă atît de mult, însă la noi se va discuta zile în şir. (…) El e un băiat admirabil, loial echipei naţionale”. “Băiatul admirabil” era cercetat pentru devastarea unei scări de bloc.

După ce fotoreporterii angajaţi ai unui site l-au reclamat la poliţie pentru lovire şi furt, Marica a decis să-şi exprime părerea într-o conferinţă de presă. Nu e nici primul, nici ultimul om de fotbal care consideră că poate rezolva un conflict cu jurnaliştii folosindu-se de alţi jurnalişti. Reghecampf a procedat la fel, după ce a încercat să aplice o directă unor reporteri. Soluţia cu ridicarea acreditărilor pare chiar elegantă, pe lîngă renegările şi nuanţările la rece din conferinţele de presă.

În cazul lui Marica, este vorba despre o anchetă în curs. Atacantul a ales să pledeze cauza la tribunalul din piaţa publică, înainte de a aştepta concluziile anchetei. În varianta lui, fireşte, el este pe post de victimă. Precizează că nu e “bătăuş”, “Nu am bătut pe nimeni în viaţa mea!”, ştire verificabilă din maximum trei surse. Şi nu e nici “hoţ”, cel puţin în înţelesul pe care-l dă el hoţiei: “I-am luat camera, dar nu în intenţia de a o fura, urma să le-o dau înapoi!”. N-a avut intenţia decît să pună mîna cu de-a sila pe un bun aflat în proprietate privată. Poţi să-l acuzi de ceva?

Tot acest “refutatio” al lui Marica, lunga vorbire din conferinţa de presă, constă în critici la adresa presei din România. Dacă această presă n-ar fi existat, Marica şi-ar fi spus părerea sub semnătură, doar