Actorul Daniel Radcliffe ar putea fi înlocuitorul lui Sacha Baron Cohen în filmul biografic dedicat cântăreţului Freddie Mercury, în rolul fostului lider al trupei Queen, informează contactmusic.com.
În iulie, actorul britanic Sacha Baron Cohen, devenit celebru graţie filmelor "Borat", "Brüno" şi "The Dictator", a anunţat că a renunţat la rolul din filmul biografic dedicat cântăreţului Freddie Mercury.
Presa de specialitate a evocat atunci existenţa unor "diferenţe de opinii" între actor şi membrii supravieţuitori ai celebrei trupe britanice în ceea ce priveşte tonul acestui film, care evocă ascensiunea şi anii de glorie ai grupului Queen. Potrivit presei internaţionale, echipa de producţie a optat pentru un film destinat mai degrabă publicului larg, în timp ce Sacha Baron Coen ar fi preferat un ton mai subversiv şi o prezentare a cântăreţului Freddie Mercury mai puţin "curată".
Se pare că rolul i-a fost oferit actorului britanic Daniel Radcliffe, cunoscut pentru interpretarea vrăjitorului Harry Potter din franciza cinematografică omonimă de succes bazată pe romanele scrise de J. K. Rowling.
"Deşi este tânăr, Daniel a impresionat deja cu rolul poetului gay Allen Ginsberg în filmul de anul acesta 'Kill Your Darlings'", a declarat o sursă pentru publicaţia Daily Star. Aceeaşi sursă a spus că Radcliffe are o înălţime apropiată de cea a lui Mercury şi în plus ştie să cânte.
Filmul, care nu are deocamdată un titlu, va fi produs de GK Films, în colaborare cu actorul Robert De Niro, Tribeca Productions şi Queen Films.
Freddie Mercury a murit la vârsta de 45 de ani, pe 24 noiembrie 1991, la o zi după ce a anunţat în mod public că este bolnav de SIDA.
Grupul Queen, alcătuit din solistul Freddie Mercury, chitaristul Brian May, toboşarul Roger Taylor şi basistul John Deacon, a devenit celebru pe plan mondial graţie unor piese prec